Andreea Marin rupe tăcerea! De ce a refuzat să intre în politică: „Există o opinie generală despre politicieni...”

22 ianuarie 2024 12:39   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ani de zile culminanți în lumina reflectoarelor, Andreea Marin a decis să se retragă din televiziune, fiind totodată mai prezentă ca niciodată pe micile ecrane. Fosta „zână” a vorbit public despre propunerea de a intra în lumea politică, mărturisind totodată că nu îi lipsește cariera care a consacrat-o în anul 1999. 

Andreea Marin însumează calitățile unei femei devenite exemplu pentru tinerele care lucrează pentru propria dezvoltare personală, intelectuală și financiară. Vedeta dintotdeauna a dat dovadă de asumare și a ales să dezbată subiecte din mai multe sfere. 

Andreea Marin: „Mi-am găsit calea, și aceasta nu e politica”

În timpul celui mai recent interviu acordat presei, vedeta a mărturisit că a primit, într-adevăr, propunerea de a deveni politician, cu care, desigur, nu a fost de acord. Consideră că acest domeniu nu îi este desinat. Întrebată care este motivul pentru care a spus „nu”, Andreea Marin a oferit următorul răspuns: 

„Nu e locul meu. Am felul meu de a face lucrurile în viață și de a lăsa ceva în urma mea. Mi-am găsit calea, și aceasta nu e politica. Dar deși există o opinie generală despre politicieni și, din păcate, de multe ori este adevărată, eu am cunoscut și oameni adevărați printre ei, care fac lucruri bune constant, e adevărat, le e mai greu, căci nu au susținerea dorită, dar reușesc. Avem nevoie de astfel de oameni, să îi susținem, să îi vedem”, a mărturisit vedeta, într-un interviu viva.ro

Ce spune despre revenirea în televiziune 

Andreea Marin nu duce dorul vieții de odinioară, atunci când era prezentatoare TV. A oferit și o serie de argumente care să susțină acest aspect: 

„Nu îmi lipsește deloc, din două motive: în primul rând, sunt foarte des invitată la televiziuni, pentru că sunt un om bine pregătit în meseria sa și în domenii conexe și aduc plusvaloare și audiență, ceea ce e important, evident. În plus, sunt mereu în actualitate cu proiecte noi, de interes, care schimbă vieți în bine adeseori, și acest lucru nu rămâne neobservat. În al doilea rând, am clădit propriul meu hub creativ multimedia, Creative Hub Voice&Visibility, unde studiourile filmează zi-lumină, uneori sunt în fața camerelor, alteori în spatele lor, ca producător sau creator de campanii. E munca mea de zi cu zi”, a mai spus ea, potrivit sursei amintite. 

Mai multe