Andreea Popescu și bebelușul ei au fost externați! Cum a fost primită acasă fosta dansatoare a Deliei! „Sunt la a treia cezariană, este foarte grea recuperarea!”

9 aprilie 2023 6:48   Vedete românești

Andreea Popescu (39 ani) se simte bine, fiind externată în cursul zilei de ieri împreună cu  bebelușul nou-născut. 

Atât mămica, cât și băiețelul sunt sănătoși și au ajuns acasă, fiind întâmpinați cu trandafiri albi și baloane colorate. Fosta dansatoare a Deliei Matache, care este căsătorită cu campionul la dans sportiv, Rareș Cojoc, a devenit mamă pentru a treia oară în noaptea de miercuri spre joi. Deși venirea pe lume a băiețelului ei a luat-o prin surprindere, Andreea a născut cu bine, iar ea și bebelușul sunt perfect sănătoși.

Mama și fiul ei, micuțul Alexie, cel de-al treilea copil al cuplului, au fost externați ieri și au ajuns cu bine acasă. Soțul ei, Rareș, a fost cel care a venit să îi ia acasă pe cei doi, fiind extrem de încântat de faptul că a devenit tată pentru a treia oară!  În toată perioada în care partenera sa de viață s-a aflat la spital, Rareș Cojoc a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru ca mama copiilor săi să fie bine și să aibă parte de tot ceea ce îi trebuie.

Andreea Popescu le mulțumește tuturor pentru susținere, gândurile bune și mesajele primite, mărturisindu-le internauților că recuperarea după a treia cezariană este mai grea.

„A fost o aventură!”

Andreea Popescu și Rareș Cojoc sunt acum părinții a trei copii. Ei mai au acasă un băiat, pe nume Ioachim, născut pe 20 iunie 2018, dar și o fetiță, Anastasia, născută pe 15 octombrie 2021. De joia trecută, familia lor s-a mărit, venind pe lume al treilea copil, Alexie.

Fericită, proaspăta mămică a mărturisit că a resimțit din plin a treia operație de cezariană, iar recuperarea după nașterea celui de-al treilea copil este una foarte grea.

„Pentru prima oară când stau de vorbă cu voi, după ce l-am născut pe Alexie. A fost o aventură tot ce s-a întâmplat, pe nepusă masă, niște complicații, totul s-a terminat cu bine. L-am rugat și eu pe Rareș să îmi aducă haine de externare pentru mine și pentru bebe. Mi-a adus niște colanți, nici nu cred că mă încap și pentru bebe nu mi-a adus nimic.

Au fost niște zile mai grele, sunt la a treia cezariană, este foarte grea recuperarea. Din prima zi m-am operat, la 4 dimineața am venit în cameră, la 2 și 8 minute l-a scos pe Alexie, la 4 am ajuns, la 1 am intrat în sala de operație și m-am mobilizat seara, la 21.00. Nu am dormit, dacă dormeam un minut-două, am avut dureri, la 21 seara m-am mobilizat, eram pe calmante, m-am ridicat să merg, nu m-am putut gândi la altceva, am văzut că mi-ați dat sute de mesaje, vă mulțumesc pentru toate gândurile bune, nu am răspuns pentru că starea mea...abia am putut să-i răspund soțului și mamei. Vreau să ajung acasă, bebelușul se pregătește să mergem acasă”, s-a confesat Andreea Popescu pe Instagram.

A mâncat doar iaurt în spital

Pentru proaspătă mămică, cea mai importantă este sănătatea copilului, ea fiind nerăbdătoare să ajungă acasă și să vadă cum se va descurca de acum încolo cu trei copii.

„Numai iaurt am mâncat zilele astea, poate slăbesc și eu mai repede. Oricum am slăbit puțin, dar asta nu este important. Contează să fie sănătos copilul, nu este grabă, nu ne aleargă nimeni să fim manechine, prioritar este să ajung acasă să pot să gestionez foarte bine situația cu Ioachim, cu Anastasia, cu Alexie, cu dormitul, cu alte lucruri, nu cum să arăt eu mai bine. Consider că primele trei luni sunt grele... să nu fie depresie post natală și să fie armonie în casă”, a mai spus fosta dansatoare a Deliei.

Mai multe