#Exclusiv Click!

AXXA s-a reunit după 20 de ani! Incredibil cum arată membrii trupei! Sunt de nerecunoscut!

24 martie 2023 7:49   Vedete românești
Ultima actualizare:

Vă mai aduceți aminte de cei patru frumușei de la trupa AXXA, care făceau furori în urmă cu 20 de ani?! Dinu Maxer a dat vestea cea mare: trupa e pe punctul să se reunească! Băieții s-au întâlnit, zilele trecute, și au făcut o ședință, în care au pus la cale marea reîntoarcere pe scenă. Au făcut și o fotografie împreună! Surpriză mare, însă! Cei patru Don-Juani de altădată, după care suspinau fetele, sunt aproape de nerecunoscut, căci anii au trecut peste ei!

Dinu Maxer (49 de ani) a purtat negocieri intense, încă de la începutul anului, ca să reunească trupa AXXA! Și, deși era circumspect atunci că va reuși să-i strângă pe toți membrii trupei răspândiți care încotro la un loc, iată că Dinu a reușit imposibilul, chiar zilele trecute.

Dinu Maxer, Adrian Filip, Sorin Raia și Mihai Onilă, adică formula AXXA de la înființare, s-au întâlnit toți patru și au pus la cale revenirea în forță a trupei, pe modelul trupei ASIA, că tot e la modă acum.

Dinu Maxer: „Ne-am întâlnit dupa 20 de ani"

După 20 de ani....AXXA se reunește! Formula inițială ce lua ființă în 1999... Dinu-Sorin-Mihai-Adrian (de la stânga la dreapta)”, a anunțat Dinu Maxer reunirea trupei, printr-o postare pe pagina lui de Facebook.

Artistul a postat și o fotografie de senzație cu noua față a trupei AXXA, adică cu cei patru băieți, reuniți după 20 de ani. Surpriza e mare, pentru că peste cei patru frumușei au trecut 20 de ani și asta se cam vede. Unii au încărunțit, alții s-au mai împlinit, căci greutățile vieții și-au pus amprenta pe chipul lor înfățișarea lor .

De departe, însă Dinu Maxer este singurul care parcă a...întinerit. După cum se știe, Dinu a suferit, anul trecut, mai multe intervenții estetice de amploare și nu are de gând să se oprească aici.

Ne-am întâlnit dupa 20 de ani, toți deoadată, și am făcut o sesiune de brainstorming. Deocamda , nimic mai mult! Vedem ce se va întâmpla mai încolo!” , a declarat Dinu Maxer, în exclusivitate pentru Click!, după întâlnirea cu ceilalți trei colegi ai săi.

AXXA s-a despărțit în 2004

Trupa AXXA a luat ființă în anul 1999 și a fost formată, inițial, din: Mihai Onilă, Dinu Maxer, Adrian Filip și Sorin Raia. În anul 2004, Dinu Maxer a a părăsit, însă, formația, iar Gabi Onilă, fratele lui Mihai Onilă, i-a luat locul în trupă.

În prezent, toți băieții din trupă sunt familiști convinși. Mihai Onilă s-a remarcat în ultimii ani ca vindecator, el susținând că deține capacități paranormale. În 2014, solistul s-a mutat în Belgia și susține că ar fi „al patrulea mag”, oamenii apelând deseori la el pentru a-i ajuta să scape de problemele pe care le poartă cu ei din viețile anterioare.

Mihai Onilă, în vârstă de 53 de ani, fostul membru al trupei Axxa, a divorțat în pandemie de soția lui, însă, la scurt timp, și-a refăcut viața alături de Laura. Cei doi locuiesc în Belgia, sunt terapeuți și își doresc foarte tare un copil. În 2016, Mihai Onilă a trăit drama vieții lui. Fiica lui, Ioana Emily Hope ( în vârstă de 10 ani) a pierdut lupta cu nemilosul cancer.

Adrian Filip și-a făcut în 2008 propriul studio de producție, în București, iar din anul 2010 cântă pop-rock în trupa Cazino.

La rândul său, Dinu Maxer este însurat cu Deea și are doi copii, Maysa și Andreas, băiatul călcându-i pe urme în domeniul muzical.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Mai multe