Cât a costat verigheta Gabrielei Prisacariu. Soția lui Dani Oțil a plătit o mică avere pe bijuterie

2 august 2023 16:27   Vedete românești

Duminică, 30 iulie, Gabriela Priscăriu și Dani Oțil și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, martori fiindu-le persoanele dragi. Nunta a fost una fastuoasă, cu mâncare și distracție pe cinste, într-o locație splendidă. Totuși, printre atâtea detalii, nu a putut fi trecut cu vederea verigheta extrem de scumpă pe care soția lui Dani Oțil o poartă acum pe deget.

„Locația a fost de vis, am înțeles că mâncarea a fost foarte bună, nu am apucat să mănânc, din păcate, bine că am făcut degustare. Muzica, oamenii, invitații....tot a fost perfect! Am picioarele praf, cu răni, dar a fost grozav!“, spunea Gabriela Priscăriu, într-un InstaStory.

Cât a costat verigheta Gabrielei Priscăriu

Pe degetul Gabrielei Priscăriu tronează o verighetă veritabilă, care îi amintește de iubirea pe care ea și prezentatorul de la matinalul de pe Antena 1 și-o poartă. Totuși, mulți nu cunosc faptul că bijuteria a costat o avere.

Modelul nu s-a uitat deloc la bani atunci când a trebuit să aleagă inelul pentru cea mai importantă zi din viața ei. Gusturile fine și rafinate sunt costisitoare, însă acest lucru nu a împiedicat-o pe Gabriela Priscăriu să își achiziționeze o verighetă din aur alb masiv de 14 karate și încrustată cu diamante de 2.81 ct, a cărei greutate este de aproximativ 6.83 grame.

În acest moment, inelul beneficiază de o reducere de 25%, prețul fiind de 22.275 lei. Inițial, suma cu care bijuteria a fost pusă la vânzare a fost de 20.700 lei.

Gabriela Priscăriu și Dani Oțil și-au ales verighetele în urmă cu un an de zile. Vedeta a fost cucerită de bijuterie încă din prima clipă în care a văzut-o și a știut că acel model este cel pe care și-l dorește. 

„În sfârșit am ajuns la bijuterie, ca să ne ridicăm verighetele. Eu când am văzut așa frumusețe de inel, nu m-am putut abține și am spus că trebuie să fie verigheta mea, că strălucește prea tare. Lui Dani îi stă foarte bine cu verighetă”, spunea soția lui Dani Oțil.

Mai multe