Cât s-a luptat Maria Ciobanu să obținută custodia lui Ionuț, după ce i-ar fi spus lui Ion Dolănescu, la supărare: „Tu l-ai vrut, tu să-l crești!”. Dezvăluirile lui Dragoș Dolănescu: „E o poveste tare tristă!”
Solista de muzică populară Maria Ciobanu, acum în vârstă de 86 de ani, a regretat toată viața că, atunci când l-a părăsit pe Ion Dolănescu, nu l-a luat cu ea și pe Ionuț, fiul lor. Pe care, de altfel, avea să îl piardă și în instanță, în răsunătorul proces de custodie. Dragoș Dolănescu ne-a făcut dezvăluiri, exclusiv pentru Click!, despre această poveste tristă, care a marcat-o pe Maria Ciobanu.
„Maria Ciobanu a plecat din casă fără Ionuț”
Solista de muzică populară Maria Ciobanu a suferit enorm că Ionuț Dolănescu nu a crescut alături de ea. A regretat că, la supărare, a plecat din casa lui Ion Dolănescu, fără a-și lua și băiețelul, pe atunci în vârstă de 2 anișori. Apropiații familiei susțin că, la plecare, ea i-ar fi zis lui Ion Dolănescu: „Tu ai vrut acest copil, tu să îl crești!”.
Maria și Ionuț au în prezent o relație bună, adesea au cântat împreună pe scenă, ba chiar au postat zeci de fotografii cu ei doi, pe conturile sociale. Dragoș Dolănescu ne-a vorbit, exclusiv pentru Click!, despre această poveste tristă:
„Maria Ciobanu a plecat din casa tatălui meu fără Ionuț, fiul lor. Nu se mai înțelegeau deloc. Tata a rămas singur, cu un copil mic, lumea a acuzat-o. Ea a regretat repede gestul, ba chiar s-a întors să îl ia pe Ionuț. L-a dat și în judecată pe tata, pentru custodie, dar ea a pierdut procesul.
Apoi, Maria tot voia să îl vadă pe copil, îi era dor, dar tare greu reușea, cu ajutorul rudelor. De-abia când Ionuț a împlinit 25 de ani s-au reîntâlnit și el și-a iertat mama. S-au împăcat, acum se înțeleg foarte bine. Ionuț și-a dorit enorm să își împace și părinții, chiar a organizat un concert, unde au urcat pe scenă în această formulă de aur. Însă, de fapt, tata, în sufletul lui, nu a iertat-o niciodată pe Maria”.
Tata a vrut să mă ia și pe mine de la mama”
Dragoș Dolănescu ne-a mai dezvăluit că Ion Dolănescu a dorit să-l crească și pe el, alături de Ionuț: ”Tata mi-a povestit că a vrut să mă ia de la mama, pentru că ea, pe atunci, era studentă, nu avea bani. A vrut să mă crească el. A dat-o în judecată, pentru custodie. Numai că mama s-a luptat pentru mine ca o leoaică, a câștigat procesul, și m-a scos din țară, m-a dus în Costa Rica.
Totuși, tata și mama au rămas în relații cordiale, de dragul meu, veneam, în vacanțe, în România. Ea a suferit foarte mult când el a murit, în urmă cu 15 ani, în urma unui infarct. Păstrează, și acum, tablourile lui, câteva icoane, dar și albumele muzicale, cu dedicații, pe care le ascultăm adesea în Costa Rica”.
Maria Ciobanu: „25 de ani am suferit după Ionuț”
De altfel, în urmă cu ceva vreme, Maria Ciobanu și-a deschis sufletul, într-un interviu tv, vorbind cu durere despre despărțirea de Ionuț:
„25 de ani am suferit după Ionuț. Nu m-a lăsat Dolănescu să-l văd. Mă duceam la școală, vorbeam cu diriginta să-l văd pe ascuns și soacra mea mi-l mai aducea din când în când. Mă gândeam că Dumnezeu va face dreptate până la urmă. La toate mănăstirile mă rugăm: „Să nu-mi iei, Doamne, zilele până când băiatul meu nu află adevărul și nu-mi spune sărut-mâna’”, povestea ea, într-un interviu pentru Etno TV.
Iar Ionuț a adăugat: „Mama a făcut primul pas, a lăsat de ea, a venit și l-a îmbrățișat pe tata”.