Cătălin Zmărăndescu, la pământ! Sportivul a aflat că este suspect de cancer: „Bă, am copii de crescut!”

2 aprilie 2024 18:13   Vedete românești

Cătălin Zmărăndescu a dezvăluit recent că este suspect de cancer. Fostul concurent „Survivor All Stars” mărturisește că vestea a venit ca un șoc. Cum a aflat sportivul că este posibil să sufere de o astfel de boală, a mărturisit el însuși, în cel mai recent interviu oferit presei. 

Vedeta s-a numărat în acest an printre Faimoșii din cadrul reality-show-ului „Survivor All Stars”. Înainte de plecarea în Republica Dominicană, atât lui Cătălin Zmărăndescu, cât și celorlalți participanți li s-au efectuat mai multe teste medicale pentru a vedea dacă sunt apți pentru competiția sportivă. Așa a aflat acesta că este suspect de cancer. 

Cătălin Zmărăndescu, suspect de cancer. Cum a reacționat la aflarea veștii

În urma vizitei medicale, kickboxerul a observat o pată neagră pe femurul piciorului stâng. A aflat că este suspect de cancer după ce a consulat medicul ortoped. 

„A venit ziua în care trebuie să faci vizita medicală. Auzeam «ăla probleme cu genunchii, ăla nu știu ce, ăla nu știu ce». Îmi zice pe final, făcusem radiografiile la genunchi, la spate, îmi zice doctorul «stai cel mai bine dintre ei, fizic». Și eu zic «dar ce e pata aia pe picior?», am văzut o pată neagră pe femurul piciorului stâng. I-am rugat frumos, mi-au dat filmul și am început să mă duc. Nu era în regulă, o pată destul de urâtă pe interiorul femurului stâng”, a povestit Cătălin Zmărăndescu pentru Cancan.

„În capul meu deja o luasem razna”

„M-am dus, am discutat cu medicul ortoped, a încercat omul să nu mă sperie, mi-a zis «poate să fie malign sau benign». Dar zice «ar trebui să stai liniștit, pentru că nu a afectat marginile osoase, poate să nu fie», oricum în capul meu deja o luasem razna, «bă, am copii de crescut». Mai am doi din altă căsătorie, care sunt mari, băiatul face 25 de ani în iunie, fata face 23, îi am pe ceilalți mici – o am pe Matilda care are cinci ani și jumătate, Vladimir trei ani și jumătate. Te gândești «ăștia nici nu știu cu ce se mănâncă viața, sunt la început, trebuie să am grijă de ei, cum fac asta?!». Eu nu cred că mi-am încheiat încă socotelile cu pământul ăsta, mai am de lucru. M-am dus, mi-am făcut analize peste tot, urmează să le fac din nou la șase luni, la un an de zile, la doi ani de zile”, a mai spus Cătălin Zmărăndescu.

Care a fost diagnosticul

Din fericire, verdictul a fost unul în favoarea lui Cătălin Zmărăndescu. Rămâne de văzut pe viitor ce intervenții vor fi, sau nu, necesare. 

„Verdictul a fost că este benign, nu prezintă o structură pe care o prezintă de obicei cancerul, rămâne de văzut ce va fi pe viitor, dacă va fi nevoie să facă puncție, să vadă exact, să extragă. Momentan ar fi OK”, a precizat Cătălin Zmărăndescu.

Cătălin Zmărăndescu: „Dacă Dumnezeu spune...”

Întrebat dacă se teme pentru viața și viitorul lui, sportivul a mărturisit că alege să lase întreaga problemă în mâinile lui Dumnezeu, și ale medicilor. 

„Pentru că Ei vor avea grijă de tot ceea ce se întâmplă. Dacă asta va fi să fie pentru mine pedeapsa, o duc până la capăt așa cum este. Nu-mi mai pun niciun fel de întrebări. Dacă Dumnezeu spune «trebuie să faci chestia asta și s-o duci pentru că meriți», asta fac. Dacă este doar o sperietură și nu este nimic, înseamnă că Dumnezeu nu vrea ca eu să fiu bătut în așa fel încât să mă chinuiesc cu lucrul ăsta. Dacă o luăm și pe parte medicală, medicina a evoluat destul de mult în momentul ăsta, sunt soluții”, a mai spus Cătălin Zmărăndescu pentru publicația citată anterior.

Mai multe