Câte clase și ce studii a terminat iubita lui David Popovici. Ce spune campionul mondial despre partenera sa: „Nu a fost ușor pentru Taisia”
Pe el îl cunoaște o lume întreagă, însă despre ea se cunosc foarte puține detalii. David Popovici trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Taisia Nițuleasa, care i-a fost colegă la Colegiul „George Coșbuc” din București.
Cine este, de fapt, iubita lui David Popovici
David Popovici și Taisia Nițuleasa și-au oficializat relația anul trecut, prin intermediul unor fotografii pe care le-au publicat în mediul online. Cei doi s-au cunoscut la facultate, iar de atunci formează un cuplu minunat. Fanii înotătorului olimpic se întreabă cine este iubita acestuia. Se pare că tânăra studiază la SNSPA, potrivit biografiei sale de pe Instagram.
Este o persoană discretă, iar acest lucru o dovedește comunitatea sa de pe rețelele de socializare, aceasta având puțin peste 4.000 de urmăritori. Taisia este pasionată de make-up, sport, dar și dans, după cum se arată în postările sale din mediul online. La un moment dat, campionul mondial spunea despre iubita sa, că i-a fost tare greu să îi înțeleagă programul solicitant, însă treptat a reușit să se obișnuiască, iar de atunci îi este alături și îl susține necondiționat.
„Nu a fost ușor pentru Taisia să-mi înțeleagă programul, să-l accepte, dar a învățat să mă susțină. Oricât de greu i-ar fi când plec cu săptămânile, pe alt continent, mă înțelege. Am mare noroc că am dat de ea. Asta mă ajută să mă bucur de ceea ce fac, să nu mă simt vinovat.
Acum două zile a intrat într-o trupă de dans. Ea a făcut dans de performanță, acum a dat o audiție, ceva mai serios (…) O susțin, ea mă susține. Acum abia aștept să înceapă și ea acest regim de antrenament”, mărturisea David Popovici, în cadrul unui podcast.
„Este o realizare imensă”
Primăvara aceasta, David Popovici a decis să își întrerupă studiile la Facultatea de Psihologie, deoarece s-a concentrat mai mult pe antrenamentele pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Paris. Înotătorul își va relua studiile din toamnă, însă cu cel puțin o medalie de aur la gât. Tânărul, în vârstă de 19 ani a câștigat recent proba de 200 de m liber și a obținut medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris.
„Mă bucur pentru că am luptat până la final. Este un rezultat mare, este o realizare imensă. O să mă bucur după acest succes. Dacă eu am putut, un băiat obișnuit, doar cu o dorință foarte arzătoare și puternică, puteți și voi. Mă bucur, mă bucur foarte mult.
În primul rând, este o mare realizare pentru mine. Mă bucur că țara m-a urmărit. Au fost atât de mulți români și în tribune, părinții mei și sunt fericit că au urmărit și ei această cursă. Mă bucur pentru că am asistat împreună la acest succes. Sunt un băiat care înoată mai repede. Îmi cer scuze pentru emoțiile mele. Sunt un băiat obișnuit, care înoată repede”, a mărturisit înotătorul la TVR Sport.