Ce a găsit Oana Roman în fața porții casei sale, de ziua Mărțișorului. Vedeta, emoționată până la lacrimi. FOTO

1 martie 2024 14:00   Vedete românești

Prima zi a primăverii a surprins-o pe Oana Roman într-o manieră inedită. Vedeta, care recent s-a confruntat cu trecerea în neființă a mamei sale, a fost martora unui gest de-a dreptul surprinzător. Ce a găsit vedeta în fața porții, cu ocazia Mărțișorului. 

În ciuda faptului că traversează o perioadă de doliu, Oana Roman nu este lăsată la greu de apropiați și de cei care o iubesc. Drept dovadă stau buchetele de flori lăsate în fața casei vedetei, din partea unei persoane anonime. 

Oana Roman, surprinsă în mod plăcut de 1 Martie 

Oanei nu i-a venit să creadă că cineva s-a gândit la ea într-o manieră atât de frumoasă, încât să-i lase în fața porții două buchete de lalele galbene, gest care a bucurat-o enorm, chiar dacă nu cunoaște identitatea persoanei care l-a săvârșit. 

„Azi s-a gândit cineva la mine și mi-a lăsat flori la poartă 🙏🙏❤️”, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina de Instagram, la secțiunea InstaStory.

Oana Roman: „Vă sunt recunoscătoare pentru că am simțit o putere”

Mioara Roman a trecut în neființă în noaptea de 22 spre 23 februarie, în timp ce se afla internată în azilul din Snagov. A murit în somn, în urma unui stop cardio-respirator, cu puțin timp înainte de împlinirea vârstei de 84 de ani. 

Durerea a fost și continuă să fie mare pentru Oana Roman, cea care s-a îngrijit de mama sa în ultimii ani plini de încercări ai mamei sale, dar și pentru restul apropiaților. Vedeta a vorbit pentru prima dată după moartea Mioarei. 

După ce au trecut 4 zile de la înmormântarea Mioarei Roman, fiica sa cea mică a simțit nevoia de a se destăinui în fața celor de acasă. Prin intermediul unui clip video postat pe rețelele de socializare, Oana Roman a simțit nevoia să le mulțumească fanilor pentru tot suportul oferit și gândurile bune primite în perioada extrem de grea prin care trece.

„Am simțit nevoia să vorbesc un pic cu voi ca să vă mulțumesc în primul rând pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis, pentru toate gândurile pe care mi le-ați trimis, pentru toată susținerea pe care am primit-o, pentru puterea pe care mi-ați dat-o și voi fiind cu sufletul alături de mine în această perioadă atât de grea. (…) Vă sunt recunoscătoare pentru că am simțit o putere și o energie extraordinară din partea voastră”, a spus la început Oana Roman

Mai multe