Ce dietă specială ține Elena Gheorghe, în fiecare vară? „Înghețata și pepenele sunt preferatele mele”
Elena Gheorghe a lansat o nouă piesă, iar silueta sa este wow! Vedeta are doi copii, dar arată exact la fel ca în ziua în care s-a lansat. Diferența? Și-a schimbat nuanța părului și cu siguranță este mult mai iubită de către public.
Din punct de vedere fizic, însă, Elena Gheorghe nu s-a schimbat deloc și ai crede că are 26 de ani, nicicum 36. A lansat „Topește-mă de tine”, o piesă în colaborare cu Sonny Flame, iar videoclipul este caliente, ca vremea de afară. Am aflat că filmările s-au desfășurat în cea mai caldă zi din această vară și am revăzut-o pe Elena care ne-a furat inimile cu ani buni în urmă.
S-ar putea să te intereseze și: Surorile Gheorghe, apariție de Hollywood, alături de mama lor! „Prima dată în formulă de 3 la un eveniment”
Extrem de sexy, îmbrăcată colorat, cu un stil a la Nicki Minaj, Elena Gheorghe a renunțat la părul șaten în favoarea nuanței de roșcat pe care a avut-o ani buni și care a caracterizat-o încă de când a apărut pe piață. Cum se menține sexy? Am vorbit cu ea și am aflat că are un mare secret. Adoră pepenele și înghețata și nu se dă în lături de la câteva cupe, atunci când canicula devine greu de suportat.
Elena Gheorghe a ținut dieta cu pepene. Cât a slăbit?
„Înghețata și pepenele sunt preferatele mele vara. Când eram mai mică am făcut o cură de pepene, aproape o lună a durat. Așa am reușit să slăbesc 8 kilograme. Eram cam grăsunică, aveam doar 16 ani, dar o foarte mare ambiție: să arăt bine”, ne-a declarat artista, în exclusivitate.
La fel de interesant: Elena Gheorghe își deschide sufletul. De ce tatăl ei vine rar la concerte
Este o adevărată eroină, căci a petrecut mai bine de 24 de ore în temperaturi extreme, la filmările videoclipului. Ca de obicei, însă, s-a răsfățat cu un desert răcoritor și iată că totul a fost bine, într-un final, iar videoclipul a ieșit senzațional. Are de toate, de la mișcări de dans, la momente sexy, ținute senzuale și machiaje glam, ca la Hollywood. Doar este vorba despre Elena Gheorghe, cameleonul muzicii românești, nu?
„Filmările au durat o zi și o noapte, în cea mai caniculară zi a verii de până acum. Nu a fost ușor, nici cu părul, machiajul. Am fost în total 60 de oameni și ne-am răsfățat și am mâncat cele 50 de kilograme de înghețată care se aflau la fața locului, ca parte din recuzită și scenariu. Nu ne întrebați de kilograme, că le-am topit imediat la cele 40 de grade”, a mai precizat Elena Gheorghe, în cadrul unui comunicat.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!