#Exclusiv Click!

Ce își dorește Roxana Ciuhulescu de la 2024: „Prin prisma greutăților și suferințelor prin care am trecut...”

15 ianuarie 2024 10:51   Vedete românești
Ultima actualizare:

Majoritatea persoanelor, la trecerea dintre ani, aleg să își pună câte o dorință sau mai multe. Printre acestea se numără și Roxana Ciuhulescu (44 ani) care ne-a și mărturisit ce așteptări are de la noul an care tocmai a venit.

Problemele de sănătate pe care le-a avut fiica sa, Ana (15 ani) în vara anului trecut și anume o operație la coloană din cauza unei scoleoze severă, se pare că a doborât-o sufletește pe Roxana Ciuhulescu, astfel încât vrea cel mai mult, de la acest an, sănătate.  

„Îmi doresc pentru anul acesta, după greutăților și suferințele prin care am trecut, primul lucru e să fim sănătoși. Când ai sănătate ai tot ce îți trebuie iar restul vine de la sine. Mai vreau să avem liniște, să avem echilibru, să avem armonie, să ne iubit și să rămânem împreună. Astea sunt lucrurile cele mai valoroase pentru mine”, a declarat Roxana Ciuhulescu pentru Click!

Fericită în iubire

Roxana Ciuhulescu a fost căsătorită timp de zece ani cu afaceristul milionar, Mihai Ivanescu, cu care are o fetiță, și de care a divorțat în urmă cu șase ani. Astfel, că în 2018 vedeta alegea să se recăsătorească cu Silviu Bulugioiu cu care are și un băiețel…pe micuțul Cezar Ioan de patru anișori.

„Silviu este sufletul meu pereche și cred că nu aș putea să trăiesc fără el. Cred că dacă mi s-ar întâmpla ceva, este valabil și pentru el. Este ceva mai mult decât iubire. Ne completăm perfect!”, spunea aceasta în spațiul public.

Click! spune

Roxana Ciuhulescu este femeia cu cele mai lungi picioare din România. Vedeta are o înălțime de 1,90 dintre care 1,20 măsoară doar picioarele. Aceasta s-a făcut remarcată după ce a făcut parte din mai multe producții TV de succes.

Mai multe