Ce mesaj apare gravat pe interiorul verighetei Anei Maria Barnoschi? „Mi s-a părut ceva de suflet și special pentru noi”
În urmă cu mai bine de o lună, Ana-Maria Barnoschi și alesul inimii ei, Vlad Bălău, s-au cununat religios într-un cadru de vis, departe de România, în exotica insulă Mallorca. În această zi extrem de importantă pentru ea, îndrăgita prezentatoare TV a avut patru rochii de mireasă, dar și o verighetă pe care a gravat un mesaj special. Ce anumae apare gravat pe bijuterie?
Pe data de 31 iulie 2024, Ana Maria Barnoschi și Vlad Bălău s-au cununat religios pe exotica insulă Mallorca, Spania, alături de ei fiind persoanele apropiate și familiile lor. Ceremonia a avut loc în mijlocul naturii, într-un peisaj care-ți tăia răsuflarea, la Templul Îndrăgostiților Son Marroig, iar ulterior, invitații s-au distrat la un restaurant cochet până târziu în noapte. În această zi importantă, mireasa a îmbrăcat patru rochii. De asemenea, a avut și o verighetă prețioasă pe care a gravat un mesaj special.
„Așa mi-am dorit, mi s-a părut ceva de suflet”
„Sunt foarte tipicară de fel și îmi place ca totul să fie pus la punct până în cel mai mic detaliu. Verigheta este din platină, iar pe interior este gravată data nunții și inițialele noastre. Eu așa mi-am dorit, mi s-a părut ceva de suflet și special pentru noi”, a declarat Ana Maria Barnoschi pentru Wowbiz.ro.
De asemenea, simpatica prezentatoare TV a dezvăluit că, de fapt, și-ar fi dorit să îmbrace rochia de mireasă în Grecia, mai exact în Santorini, fiind de altfel locul unde partenerul ei de viață a cerut-o de soție, însă, cum „socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg”, au schimbat locația când au aflat că petrecerea s-ar fi încheiat la ora 1 dacă ar fi vrut să se mărite pe meleagurile elene.
„Nunta a fost așa cum mi-am imaginat, ca o poveste. Locul a fost de poveste. Am tot căutat, inițial am căutat în Grecia, am vrut tot în Santorini, unde m-a cerut, doar că la ora 1 se termina toată petrecerea. Îmi doream un loc de vis pentru nuntă. Mi s-a părut mare frumusețe în Spania. Nunta a fost un vis devenit realitate”, a mai adăugat ea.