Ce origini are Mirabela Dauer. Puțini cunosc acest detaliu despre marea artistă: „Nu pot să mă dezic de nație”
Mirabela Dauer, una dintre cele mai iubite și respectate cântărețe din România, s-a născut pe 9 iulie 1947, în București. Cu o carieră impresionantă care se întinde peste cinci decenii, Mirabela a cucerit inimile a milioane de români prin vocea sa inconfundabilă și repertoriul vast de hituri care au devenit clasice ale muzicii ușoare românești. Puțini însă știu ce origini are cu adevărat, iubita artistă.
Ce origini are Mirabela Dauer
Pasiunea pentru muzică a început încă din copilărie, iar debutul oficial pe scena muzicală a avut loc la începutul anilor '60. Atunci a urcat pe scenă alături de alături de formația rock Roșu și Negru, unde interpreta melodii în special din repertoriul artistei italiene Rita Pavone. Mirabela Dauer a devenit rapid o prezență constantă în emisiunile de televiziune și la radio, dar și pe scenele festivalurilor muzicale de prestigiu din țară. De-a lungul carierei, Mirabela Dauer a lansat numeroase albume și single-uri de succes. Printre cele mai cunoscute piese se numără "Fotoliul din odaie", "Te aștept să vii", "Ce dor mi-a fost de ochii tăi" și "Dormeau pe-o frunză două stele". În 2017 artista a înregistrat 20 de melodii noi, astfel încît repertoriul său vast a ajuns la peste 600 de piese, în condițiile în care a lansat 40 de albume.
Puțini însă știu ce origini are cu adevărat Mirabela Dauer. Îndrăgita interpretă a dezvăluit în urmă cu 10 ani că provine dintr-o familie de origine evreică.
„Eu la origine sunt evreică. M-am botezat acum 19 ani. Eu am familie în Israel. Acum sunt ortodoxă, dar nu pot să mă dezic de această naţie. Mama mea este îngropată în Israel. Tata e aici, în Bucureşti, pe Giurgiului, la cimitirul evreiesc. Are un monument frumos, am grijă de el. Eu ţin toate sărbătorile, şi creştine, şi evreieşti.”, a spus Mirabela Dauer.
Cât despre părinții săi, Mirabela a avut mereu numai cuvinte de laudă. A avut o relație cu totul specială cu ei și își aduce aminte cu drag și acum.
„Mama mea a fost o micuță alintată, care ne-a crescut pe noi, pe mine și sora mea. Tăticul a adorat-o și a ținut-o acasă pentru a avea grijă de noi. Acum, mamele, nevestele, săracele, trebuie să muncească și să se spetească pentru a familie.”, spunea într-un interviu Mirabela Dauer.