Laura Cosoi se pregătește pentru cel mai complicat an din viața ei

3 ianuarie 2022 13:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

Anul 2022 pare să fie deja unul excelent pentru fermecătoarea Laura Cosoi, care va deveni mamă pentru a treia oară, așa cum a anunțat de Crăciun. Aflată într-o vacanță exotică în Thailanda, actrița ne-a vorbit, în exclusivitate, despre câteva dintre planurile ei pentru anul acesta.

Capul de afiș al unor seriale de succes precum "La Bloc" sau "Cu un pas înainte" de la Pro TV, Laura Cosoi a renunțat o vreme la televiziune pentru a se dedica familiei, dar și altor proiecte de teatru și film, pentru a scrie cărți și ca să se ocupe de blogul ei.

Am putea spune că noul an a început în forță pentru Laura Cosoi, aflată acum în vacanță în Thailanda cu soțul Cosmin Curticăpean și cu fetele lor. De Crăciun, actrița a anunțat că este din nou însărcinată și va avea încă o fetiță, după Rita și Vera.

"În acest moment, brațele noastre devin și mai încăpătoare, sufletul și mai plin, emoțiile și mai copleșitoare, căci în lumea asta a noastră mai așteptăm o fetiță, o surioară pentru Rita și Vera. Ce dar minunat este viața, câtă bogăție pot aduce copiii, ce sentiment înălțător de recunoștință ne încearcă ori de câte ori le privim, cât de mare și de bun este Dumnezeu cu noi…!", a scris vedeta atunci pe pagina ei de Facebook.

Laura Cosoi are multe proiecte profesionale pentru 2022

Apoi, pe 2 ianuarie, Laura Cosoi a împlinit frumoasa vârstă de 40 de ani. Cu această ocazie am stat de vorbă cu ea peste mari și țări și am aflat ce pregătește pentru anul acesta senzațional în afară de faptul că va deveni mamă pentru a treia oară.

"Anul acesta o să joc în trei spectacole de teatru și voi începe repetițiile pentru a patra piesă de teatru. Tot anul acesta lansez două premiere de film. Una dintre ele este «Secretul lui Zorillos», la care am filmat anul trecut și am lucrat cu Alin Panc, Văru Săndel și Cosmin Selesi, dar și mulți alți actori foarte buni. Tot anul acesta lucrez la o nouă carte, dar încă nu știu când îi fac lansarea", ne-a mărturisit vedeta în exclusivitate.

Click! a aflat că Laura își dorește foarte mult să realizeze și pentru acestă carte, tot de bucate și povești, cum ne-a obișnuit deja, o ședință foto profesionistă, cu imagini care vor surprinde cu siguranță. Și se zvonește că actrița ar vrea să pozeze din nou artistic însărcinată cu cea de-a treia fiică. Un adevărat tur de forță pentru Laura Cosoi.

Mai multe