EXCLUSIV Ce se pregătește pentru Mihaela Rădulescu la PRO TV?

2 martie 2022 21:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

După "Masked Singer România", Mihaela Rădulescu a rămas în discuții cu șefii pentru noi proiecte la Pro TV. Unul dintre acestea ar fi un nou sezon din reality-showul "Ferma vedetelor", pe care vedeta l-a mai prezentat și în trecut. S-ar părea că mai sunt și alte variante pentru diva de la Monaco.

În spatele ușilor închise de la Pro TV se pregătește de zor nouă grila de vară și de toamnă, noi formate pentru telespectatori. Pe lângă "Vocea României", care este gata de start și de preselecții, se aude că s-ar pregăti și un nou sezon din "Ferma vedetelor", reality-showul în care personalități din diferite domenii sunt puse la treabă, în condiții rurale.

Ei bine, se aude că show-ul ar fi pus momentan în așteptare, însă cu siguranță se va face într-un viitor nu foarte îndepărtat. Deja ar fi început negocierile cu diverse vedete care să participe la emisiune. În plus, se aude că acesta nu ar fi singurul show care i s-ar pregăti Mihaelei Rădulescu, căci diva ar mai face parte și din alte proiecte, cum ar fi un nou sezon "Masked Singer", sau chiar un nou show de televiziune care va începe în curând la Pro TV.

Mihaela Rădulescu "își lipește" mai multe la un singur drum

Atunci când se întoarce în România pentru filmările unui nou proiect de televiziune, vedeta nu vine doar pentru un singur job. Împreună cu echipa ei și cu cei de la Pro TV, Mihaela încearcă să lipească mai multe proiecte: interviuri, podcasturi, întâlniri de afaceri sau evenimente pe care să le prezinte. Cum momentan nu este cazul de gale sau evenimente, Mihaela Rădulescu se pregătește doar pentru viitoarele filmări. La ultimul sezon de "Fermă, orășeni versus săteni", vedeta a filmat și pentru show-ul de cooking prezentat de Florin Dumitrescu de la "Chefi la cuțite", împreună cu Andrei Aradits, din serialul "Vlad".

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google NewsFacebook și Instagram!  

Mai multe