Celebru cântăreț de muzică populară, acuzat de loviri și hărțuire sexuală: „La mine, nu vii”

27 noiembrie 2023 11:26   Vedete românești

Celebrul cântăreț de muzică populară, Vasilică Ceterașu, se confruntă cu acuzații grave. O femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o fizic și sexual după o petrecere la care au luat amândoi parte.

Potrivit plângerii penale depuse la Poliție, femeia a povestit că, în timp ce se îndreptau spre mașină, Vasilică Ceterașu a început să-i atingă piciorul, sugerând că ar trebui să petreacă timp împreună și să meargă acasă cu el. Ea a refuzat și a declarat că a depus o plângere penală împotriva cântărețului.

Întâmplarea tristă s-a petrecut în weekend, într-un club din Baia Mare

Întâmplarea ar fi avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la un club din Baia Mare, unde a avut loc premiera unui film românesc, eveniment la care au fost și Vasilică Ceterașu și femeia care îl acuză de hărțuire sexuală și fizică.

Agresiunea s-ar fi petrecut în mașina cântărețului, după ce s-ar fi oferit să o conducă pe femeie acasă. Acolo, artistul i-ar fi făcut presupusei victime o propunere indecentă, dar ar fi fost refuzat. Femeia l-a reclamat deja la poliție, în timp ce artistul susține că este șantajat.

Potrivit vasiledale.ro, victima a depus plângere sâmbătă dimineață, la câteva ore distanță de la incident, lucru care a fost confirmat și de biroul de presă al IPJ Maramureș. Ea a avut nevoie și de îngrijiri medicale.

„În drum spre mașină, Vasile Ceteraș, deja îmi știa numele, deja a început să-mi pună mâna pe picior, în noapte asta bem, în noapte asta ne distrăm. Eu nu am zis nimic și tot îmi spunea că în noaptea asta ne distrăm, dar vezi că dimineață vii cu mine. Și eu am zis că nu mă duc nicăieri. Vreau să te duc la Barcelona.

Vasilică Ceterașu mi-a pus mâna pe picior și a zis că vine la mine acasă. I-am zis ”La mine nu vii, că eu am un copil”. (…) Eu când să cobor mi-a pus mâna pe picior și, am avut o fustă cu capse, mi-o tras-o și s-au desfăcut capsele și o zis că nu, vii cu mine. (…) I-am spus că nu ești genul meu, nu te supăra, pe mine nu m-a povestit nimeni. Și o dat să scoată bani, tu știi cu cine vorbești. Am zis că nu mă interesează. (…) Și o început să mă lovească”, acuză femeia.

Vasilică are, totuți, altă variantă

Vasilică Ceterașu are, totuși, altă versiune a faptelor. Artistul spune că este vorba despre o înscenare și că, de fapt, ar fi fost șantajat cu 10.000 de euro. Cât despre incident, artistul a declarat că nu s-a întâmplat nimic în seara respectivă.

„Nu. Nu. E prima oară când aud așa ceva. Doamne ferește! Habar nu am. Dacă o să fiu citat sigur o să merg. Nu am avut niciun incident. Sunt camere acolo. Doamne ferește… Am soție, copii”, a declarat Vasilică Ceterașu, pentru sursa citată anterior.

Mai multe