Cine e cântărețul de muzică populară care a slăbit 30 de kilograme și s-a umplut de mușchi
Este tânăr, are succes, inspiră mii de tineri și cântă muzică populară! La numai 30 ani, Vlad Ivaniuc este interpretul care a trecut de la XXL la S, topind 30 kilograme prin ambiție și disciplină și care ulterior s-a apucat de cântat folclor, pentru celebrarea noii etape din viața sa.
Deși a trebuit să muncească din greu toată viața, Vlad consideră că, în sfârșit, se văd și rezultate. Povestea sa este aceea a unui om simplu, cu frică de Dumnezeu, care lucra ca agent de pază și care se lupta cu complexele și nemulțumirile fizice cauzate de kilogramele în plus. Până într-o vară când, uitându-se în oglindă, a realizat că e foarte departe de tot ce își dorea de la viață.
Așa că, și-a schimbat radical stilul de viață și s-a dedicat cântecului, care i-a fost alinare în momentele grele din viață. A început dieta, a muncit din greu și, după câțiva ani, astăzi a ajuns să resimtă și iubirea publicului.
Cum a slăbit Vlad Ivaniuc 30 de kilograme
“Sunt un om simplu, cu frică de Dumnezeu, optimist și pozitiv. Împart zilnic zâmbete și nu las nicio zi să treacă fără să râd. Sunt un visător muncitor, trebuie să muncesc din greu pentru orice îmi doresc. Iar momentan îmi doresc să fac din nou iubit folclorul românesc”, ne-a mărturisit Vlad.
Artistul este o adevărată inspirație pentru cei care se luptă cu obezitatea, el reușind să slăbească 30 kilograme. Cum a reușit? “Nu există nicio rețetă magică de slăbit, doar disciplină, sport și atenție sporită la alimentație. Și sacrificiu, bineînțeles!Spre exemplu, în timp ce tot orașul era la club în weekend-uri, eu îmi găteam mâncare sănătoasă acasă. Am rezistat eroic tachinărilor prietenilor, când mă vedeau mâncând din caserolă orezul cu piept de pui și broccoli pregătit de acasă. Nimeni nu a crezut că e posibilă transformarea mea, nici măcar părinții și toți încercau să mă deturneze de la programul meu draconic cu 2 ore de sport pe zi, mai ales de sărbători. Dar eu aveam un vis, știam cum vreau să mă transform și eram dispus să adorm flămând pentru visul meu.”
Pe rețelele sociale, Vlad promovează nu doar folclorul, ci și sportul și alimentația sănătoasă, fiind un exemplu pentru tineri. “Încurajez pe toată lumea să se apuce de sport, indiferent care este acesta. O minte sănătoasă se reflectă mai bine într-un corp frumos și sănătos!”, ne-a spus acesta.
Vlad a început de mic să cânte la chitară
Pasiunea pentru muzică a avut-o de când era copil, părinții cumpărându-i chiar și o chitară pentru a-și exersa acest talent. Ulterior, a decis să cânte și să fie un promotor al folclorului, pentru a convinge tinerii că nu este deloc demodat și adresat doar seniorilor. I-a adăugat un plus de modernism și a reușit să îl readucă în prim-plan.
“Este o moștenire pe care consider că avem datoria să o lăsăm mai departe generațiilor viitoare. În plus, cine știe să cânte folclor, poate cânta orice. Sunt deschis oricăror colaborări, pentru că știu că folclorul transformă orice cântec într-unul plin de emoție.”
Cine este Vlad Ivaniuc
Vlad Ivaniuc s-a făcut remarcat mai ales după colaborările de succes cu Petrică Nicoară și Ghiță Olaru. Printre planurile sale de viitor se numără și participarea la emisiuni televizate cu profil muzical, căci adoră să fie în lumina reflectoarelor și să facă oamenii să se simtă bine pe muzica lui.
“Mi-aș dori, de asemenea, să fac parte dintr-o producție cinematografică, să fiu un fel de Vin Diesel al folclorului sau măcar să asigur o parte din coloana sonoră a unui film românesc. Muzica și reflectoarele sunt acum parte din viața mea de zi cu zi. Sunt fericit când cânt, indiferent unde și pentru cine!”