Cine este actrița faimoasă despre care Carmen Tănase a spus că este „o persoană foarte leneșă”

19 octombrie 2024 9:12   Vedete românești

Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani, una dintre cele mai iubite și apreciate actrițe din România, cunoscută pentru rolurile sale remarcabile în teatru și televiziune, și-a spus părerea despre o actriță cunoscută. Cine este „cea mai obeză prințesă din lume”?

„Cea mai obeză prințesă din lume”. Părerea sinceră a celebrei actrițe Carmen Tănase, în vârstă de 63 de ani. Despre cine este vorba? Ei bine, actrița vorbește chiar de propria persoană. Într-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, Marius Manole (46 de ani), un alt actor cunoscut și iubit din România, a întrebat-o pe artistă cum era dacă era prințesă.

Sinceră, cum este de obicei, Carmen Tănase a recunoscut că este, de felul ei, o persoană leneșă, cu toate că are un program extrem de încărcat, cu multe proiecte, astfel că nu are timp să „stea degeaba”. De asemenea, a mărturisit că, dacă ar fi prințesă, probabil că ar fi una nemăritată și „obeză”, nu ar face nimic altceva decât să mănânce și să doarmă.

„Dacă se poate, măcar la bătrânețe să fiu și eu prințesă”

„Cea mai obeză prințesă din lume. Pentru că eu sunt o persoană foarte leneșă. Nu apuc să fiu leneșă, dar eu sunt leneșă de felul meu. Adică eu aș sta toată ziua degeaba. Dacă eu aș avea să îmi țină cineva evidențele, toate astea, și eu să nu am nicio treabă, din când în când, să joc, dar nici aia.

Domne, să fiu prințesă! Unii se nasc prinți, prințese. Bine, eu am întâlnit prinți și prințese harnice, dar sunt și prințese cum erau alea de pe vremuri. Adică, avea împăratul trei fete și eu să fiu una din ele. Eu aș fi aia rămasă nemăritată, de obeză ce aș fi, că nimic nu aș face. Aș mânca, aș dormi. Să nu mă gătesc, mi-ar fi lene și să mă aranjez, sau mă rog, să vină cineva să mă facă. Aș putea să dau baluri. Să mă rostogolesc de pe scara aia de sus (...) Dacă se poate, măcar la bătrânețe să fiu și eu prințesă”, a răspuns râzând Carmen Tănase, la întrebarea adresată de către Marius Manole.

Mai multe