Copiii Cristinei Bălan muncesc cot la cot cu părinții: «Am cerut ajutorul oamenilor, dar nu fără a oferi ceva la schimb»

14 septembrie 2022 18:46   Vedete românești

Şi-a dorit dintotdeauna să aibă şi o fetiţă şi iată că acum visul ei se împlineşte! Cristina Bălan (41 de ani) şi-a anunţat fanii că este însărcinată în şase luni. Artista şi soţul ei, Gabriel, mai au doi băieţi, gemeni, şi au povestit, în exclusivitate pentru Click!, ce emoţii îi încearcă în această perioadă, mai ales că vestea unei noi sarcini vine după o perioadă dificilă pentru familia lor.

Cristina şi Gabriel Bălan sunt unul dintre cele mai bine sudate cupluri din showbiz. Fosta solistă a trupei Impact şi soţul ei, artist şi el, au doi copii, gemeni, Toma şi Matei (9 ani), care au Sindromul Down.

Această încercare i-a întărit şi mai mult în tot ce fac – cei doi au luptat nu doar pentru ca fiii lor să aibă o viaţă cât mai bună cu putinţă, ci şi ca alte familii care au rude cu acest diagnostic să poată trăi cu demnitate şi cu bucurie.

Cristina Bălan se simte foarte bine, deși are pofte de gravidă 

Acum, familia lor se măreşte. Cristina şi Gabriel aşteaptă un nou copil, artista fiind însărcinată în şase luni. În ianuarie anul viitor va naşte o fetiţă, pe care şi-o dorea de foarte mult timp şi pentru care a ales deja numele: Nadeea Sofia. Deşi Cristina a dezvăluit abia în luna a 6-a că va deveni din nou mămică, sarcina a fost şi e una foarte uşoară.

„Mă simt ca o floricică. Jur, nu exagerez cu nimic. În afară de burta asta care creşte şi nu mă lasă să mă aplec, nu am nimic. Singurul disconfort e că mă trezesc de vreo cinci ori pe noapte, gravidele şi mămicile ştiu cum e... În rest, nu am pofte speciale, am avut poate o senzaţie mai acută de foame. A, da, am tânjit după pepene roşu cu miez galben, dar asta e în fiecare an. Eu am copilărit în Timişoara şi acest tip de pepene e cultivat undeva în zonă, lângă Arad. Sunt ca mierea de dulci. Dar nu mi-am trimis soţul după ei, din Vidra la Obor, unde ştiu eu că se mai găsesc”, a povestit Cristina pentru Click!

Copiii muncesc cot la cot cu părinții pentru a face un bănuț în plus 

Este incredibilă povestea acestei familii şi foarte motivantă pentru altele care se confruntă cu greutăţi asemănătoare. Cristina şi Gabriel Bălan au cheltuieli mari. Terapiile pentru băieţi sunt costisitoare şi au tot felul de nevoi.

„Cristina nu mai cântă. În schimb, compune. Nu mai departe de ieri a scris două piese noi. Chiar săptămâna trecută am finalizat o altă melodie, pe care cred că o vom şi lansa curând! Nu prea ne descurcăm, realist vorbind. În luna iunie, pentru a putea face faţă cheltuielilor lunare mari, cu terapiile lor şi toate celelalte, am făcut o postare pe Facebook, cu un anunţ în care spuneam că pentru a putea suplimenta bugetul lunar, am decis să scoatem la vânzare ceea ce noi numim căsuţele de la sat. Respectiv, facem căsuţe în miniatură. În mare parte, căsuţele au fost pictate şi de ei, de picii noştri. Adică, ei dau baza de culoare, eu le tai şi le şlefuiesc, iar Cristina e cea care face detaliile. Banii colectaţi merg către terapiile lor şi cheltuielile aferente. Noi nu ştim să cerem. În mod gratuit, mă refer. Din acest motiv s-a născut şi ideea cu căsuţele. Am cerut ajutorul oamenilor, dar nu fără a oferi ceva la schimb. Acum încercăm (pentru a treia oară) să înfiinţăm o asociaţie, sperând că aşa vom reuşi să mai obţinem ceva ajutor – acei 20% din impozitul către stat sau acei 2,5% de la persoanele fizice”, a mărturisit, în exclusivitate pentru Click!, şi Gabriel Bălan, soţul artistei.

„Noi ne-am dorit foarte mult ca băieţii să aibă şi un frăţior sau o surioară, un copil tipic care să îi ajute foarte mult în dezvoltare, să le fie şi un exemplu şi să le fie şi alături în viaţă. Băieţii au decis ambele nume ale fetiţei. Mă pupă pe burtică, nu mi-am imaginat că vor fi atât de conştienţi de surioara lor, mă gândeam că va trebuie să le explic mai mult, dar nu a fost cazul. Sunt convinsă că ei o vor proteja pe surioara lor şi va fi o relaţie cu totul şi cu totul specială. Şi ea pe ei îi va iubi într-un anumit fel în care copiii tipici ajung să-i iubească pe cei speciali. Am văzut asta în alte familii şi mi-am dorit foarte mult”, a mai spus Cristina. Tot ea a mărturisit că va opta tot pentru o naştere naturală, deşi prima a fost foarte dificilă.

Click! spune

Cristina Bălan a câştigat în 2015 „Vocea României”, în cadrul finalei show-ului de la PRO TV, câştigând, pe lângă râvnitul trofeu, şi premiul în valoare de 100.000 de euro.

Fosta solistă a trupei Impact, una dintre cele mai de succes trupe româneşti ale anilor 2000, a făcut parte din echipa lui Tudor Chirilă şi venea după o lungă perioadă în care a lipsit din lumina reflectoarelor, dedicându-se familiei.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!            

Mai multe