Cu câți ani este mai mare Jojo decât soțul ei. Diferența neașteptată de vârstă dintre actriță și Paul Ipate
Jojo și Paul Ipate sunt împreună de 10 ani. Cei doi s-au căsătorit anul trecut, iar marele eveniment a avut loc în Italia, într-un cadru spectaculos. Au o familie minunată și se înțeleg de minune, însă puțini sunt cei care știu că între cei doi există o diferență considerabilă de vârstă.
Jojo este mai mare decât Paul Ipate
Jojo și Paul Ipate s-au cunoscut în urmă cu 10 ani, însă s-au căsătorit abia în al 9-lea an de relație. Cei doi și-au întemeiat o familie înainte de a-și uni oficial destinele, având o fetiță în vârstă de 7 ani, pe nume Zora. De asemenea, cuplul se bucură de creșterea unui băiețel, în vârstă de 12 ani, pe nume Achim. Acesta este fiul actriței din căsătoria anterioară.
Actorii se înțeleg de minune și au o relație extrem de bine închegată. Nu au fost niciodată un subiect controversat în lumina reflectoarelor, motiv pentru care au cucerit publicul la scară largă. Cu toate acestea, puțini știu că Jojo este cu 4 ani mai mare decât partenerul ei. În timp ce blondina are 42 de ani, Paul Ipate se bucură de frumoasa vârstă de 38 de ani. Totuși, acest aspect nu a stat în calea fericirii lor, iar vârsta s-a dovedit a fi doar un număr pentru ei.
Cei doi s-au căsătorit după 9 ani de relație
Jojo și Paul Ipate s-au căsătorit anul trecut, pe data de 5 august, după 9 ani în care s-au iubit nebunește. Evenimentul cel mare s-a desfășurat într-un cadrul de vis, în Italia, însă ceremonia a fost una destul de discretă. La momentul respectiv, actrița a făcut anunțul pe rețelele de socializare, unde a menționat că a spus „Da” și i-a făcut o declarație de dragoste soțului ei.
„Și-am zis da! Te iubesc până la cer și după”, scria Jojo în mediul online, după cununia civilă.