Cu ce probleme de sănătate se confruntă Sensy? Viitoarea mămică ne-a spus prin ce clipe trece: „Este o durere continuă pe care o am…”
Nuntă, aniversare, lună de miere în Mykonos, sarcină cu băiețel! Nici ea nu știe câte i se mai întâmplă acum, la cei 33 de ani proaspăt împliniți, dar se bucură din plin de anul acesta prosper și bun din viața ei.
Este vorba despre influencerița Sensy care trăiește viața la maxim, cel puțin în ultima perioadă în care lucrurile se întâmplă cu intensitate maximă pentru ea.
2023 este anul ei
Cum se simte ca o graviduță însărcinată în 5 luni, ce pofte are și dacă o încearcă vreo emoție legată de sarcină? Sensy ne-a povestit că și-ar dori să nască natural, dar dacă nu o să fie posibil se va adapta condițiilor și situațiilor impuse la momentul respectiv. Are niște dureri care îi dau bătăi de cap, dar nu le pune încă pe seama sarcinii.
„Se pare că 2023, 33 de ani este vârsta mea și numărul meu norocos. Se întâmplă tot ce mi-am dorit vreodată în viață! O iau treptat că dacă m-aș gândi la naștere și la tot, m-ar lua ușor panica. Merge foarte bine cu sarcina, cu excepția unor dureri de spate, dar eu sper totuși să nu fie de la sarcină.
Cred că e o contractură musculară, ceva, și o să încep să merg la masaj. Am înțeles că e la modă când ești gravidă să mergi la masaj. Sper să rezolv! Dar este o durere continuă pe care o am, între omoplați, în rest, e foarte bine! Mă adaptez schimbării!
Gâfâi, obosesc, merg mai greu! Nu mă cântăresc. Ultima oară când m-am cântărit cred că am luat 3 kilograme în plus, acum cred că deja vreo 5. Nu am pofte, e interesant, abia aștept! Înainte mâncam mai mult decât acum!”, ne-a povestit Sensy, plină de entuzisam și nerăbdare.
Sensy își dorește să nască natural
Tânăra influenceriță o să nască un băiețel al cărui nume i l-a ales înainte să știe că o să aibă, de fapt, un băiat.
„Eu am simțit mereu că este băiat! Mi-a apărut mie în vis că este băiat! A fost un nume pe care l-am ales înainte să știu că este băiat! Numele încă nu vi-l spun. Poate la baby shower o să-i dezvălui numele! Pe soț nu l-am pus la muncă în perioada asta, nu l-am chinuit în niciun fel și nici nu l-am pus să îmi cumpere nimic la 12 noaptea", a mai povestit Sensy care a mai adăugat că nu se teme de momentul nașterii.
„Aș vrea să nasc natural, dacă se poate, dacă nu, nu mă supăr. Nu mi-e frică de nimic, doar să se nască sănătos! Sper să reușesc să alăptez!”, a mai spus, în încheiere, viitoarea mămică.