Cum a ajuns Nicoleta Nucă „Betty cea urâtă”? „Se uitau oamenii ciudat la mine”
Nicoleta Nucă (28 ani) a început anul în forță! Solista de peste Prut va face parte din dostribuția unui film, o producție italiano-americană. Este primul ei proiect cinematografic, în care o interpretează pe..."Betty cea urâtă"!
Anul 2023 vine cu provocări noi pentru fanii Nicoletei Nucă. Pe plan muzical îi merge de minune, căci solista lucrează în studio la piese noi și se pregătește să lanseze un nou sigle.
Nicoleta Nucă, însă, cochetează mai nou și cu actoria, care a atras-o dintotdeauna. Cântăreața ne-a dezvăluit că, anul acesta, va apărea pe ecrane primul ei film, în care a jucat anul trecut. Rolul a dat mari bătăi de cap mignonei soliste, care a afost nevoită să se transforme în.... "Betty cea urâtă"!
Nicoleta Nucă este ”Betty cea urâtă” într-o producție italienească!
„Anul acesta se va lansa și filmul în care am jucat și abia aștept, sunt foarte nerăbdătoare să văd cum va fi totul. Sper ca acest proiect să îmi deschidă uși, am mai multă încredere în mine acum în ceea ce privește actoria, sper să îmi aducă mai multe proiecte cinematografice, mi-a plăcut foarte mult.
Filmul se va lansa în iunie 2023, “Sicilian Holiday”, este o producție italo-americană. S-a filmat în Sicilia, într-un loc superb, am un rol de româncă, foarte nesigură, urâțică…un fel de Betty cea urâtă așa. Provocarea cea mai mare, a fost pentru că a trebuit să ies din zona mea de confort și să am parte de un machiaj care m-a transformat total. În film joc o româncă care este nevoită să renunțe la visul ei de a face muzică.
La început mi-a fost puțin greu, pentru că deghizată așa toată lumea se uita cam ciudat la mine, apoi m-am obișnuit și cu noua mea față de urâțică.
Aici, cumva mi-a venit mănușă rolul. Pentru a avea o existență mai decentă, pleacă în Italia să muncească, dar acolo leagă o prietenie extrem de apropiată cu oamenii pe care îi întâlnește și cu care muncește și aceștia încearcă să o ajute să iasă din carapacea în care stă ascunsă și să o ajute să își îndeplinească visul de a cânta. A fost practic debutul meu în actorie, primul meu proiect și mi-a plăcut foarte mult, m-am simțit bine!”, a declarat Nicoleta Nucă, în exclusivitate pentru Click!.
Trage din greu la sală!
Nicoleta Nucă este obsedată, în ultimii ani, de aspectul ei fizic, pe care și l-a îmbunătățit vizilbil prin intervenții estetice. Solitsa trage din greu la sală pentru a se menține în formă. Cel mai mare regret al vieții sale este, însă, legat de înălțime, artista fiind mignonă.
„Un nou an, o nouă eu, cum se spune! Eu fac sport de ani buni, dar cumva din noul an am simțit un nou imbold, o nouă doză de energie în ceea ce privește antrenamentele și bag chiar tare la sală.
Încerc să fiu mai cumpătată în ceea ce privește mesele, mănânc cam tot ceea ce îmi doresc, nu renunț în totalitate la pâine, nu elimin ingrediente din alimentație, nu sunt de acord cu genul de diete restrictive”, a mai mărturisit îndrăgita artistă pentru Click!
Nicoleta Nucă are 28 de ani și s-a născut la Chișinău, în Republica Moldova,. Solista de peste Prut a devenit, însă, faimoasă în România în urma participării ei, în 2014, la concursul de talente „X Factor” (difuzat la Antena 1). Nicoleta a participat și la show-ul de la Kanal D, „Bravo, ai stil!”.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!