Cum arată acum mormântul Corneliei Catanga. Fiul i-a făcut altar de flori și a montat un tablou imens
Cornelia Catanga este și acum plânsă de apropiați și de cei dragi. La aproape un an de când a murit, familia artistei i-a împodobit mormântul cu flori multe, colorate, așa cum îi plăceau ei. Mai mult, fiul cântăreței, Alexandru Pădureanu, a dus la cimitir un tablou imens cu cea care i-a dat viață.
Alexandru Pădureanu (27 ani) și tatăl său, Aurel Pădureanu (71 ani), nu și-au revenit nici acum după moartea solistei. Cornelia Catanga s-a stins din viață pe 26 martie 2021, la scurt timp după ce a împlinit vârsta de 63 de ani. Regina muzicii lăutărești are acum mormântul împodobit cu flori multicolore, așa cum a primit toată viața de la spectatorii care o adorau. De acest aspect s-a ocupat familia regretatei cântărețe. În plus, fiul acesteia a adus la mormântul mamei sale, de la cimitirul Ghencea, un tablou imens cu “regina muzicii lăutărești”.
„I-am împodobit mormântul mamei cu multe flori. Am adus și un tablou mare cu ea. Venim mereu aici. Ne-a rupt sufletul, pur și simplu. Nu ne revenim! Parcă este un vis urât... Nu mai putem trăi fără mama mea!", a declarat, pentru Click!, Alexandru Pădureanu.
Atât fiul cântăreței, cât și soțul acesteia își plâng mereu durerea pe rețelele sociale. "La mami meu!!! M-ai lăsat pe pământul asta printre pungașii ăștia nenorociți! Mamăăă! Lumea zice că-s mai bine și plânge inima în mine, mamăăă! Nu mai am nici lacrimi... și dacă răbufnesc, răbufnesc în plâns, până mi se face rău! Și de tata nu mai zic....", așa își strigă durerea, pe Facebook, Alexandru Pădureanu.
Cornelia Catanga, răpusă de Covid-19
Aurel Pădureanu (71 ani) nu și-a revenit încă după moartea iubitei sale soții, Cornelia Catanga, care a încetat din viață pe 26 martie 2021, atunci când a pierdut lupta cu noul coronavirus. Regina Muzicii Lăutărești a lăsat în urma ei multă durere, iar Aurel Pădureanu duce grija zilei de mâine și a rămas cu datorii, neavând o pensie lunară pe care să se bazeze. În plus, ei s-au mutat în chirie în zona Rahova. Din 2014, de când banca le-a luat casa, artiștii au locuit o perioadă la prieteni, apoi s-au mutat cu chirie.