Cum arată Cori, femeia care stă toată ziua după Dorian Popa. De ce sunt nedespărțiți cei doi
Dorian Popa este unul dintre cei mai urmăriți artiști și influenceri din România, iar succesul său este tot mai mare de la o zi la alta. Totuși, în spatele său se ascunde o femeie care îl ajută în tot ceea ce face, ca o umbră. Nu, nu este vorba despre iubita sa, ci despre Cori, cea care îl însoțește peste tot pe Dorian și se asigură că toate merg ca pe roate.
Cine este Cori, femeia care stă toată ziua după Dorian Popa
Doar pe Instagram, Dorian Popa are peste 2,4 milioane de urmăritori, iar pe YouTube arepeste 2,2 milioane însă toată această comunitate a început să se strângă în 2017, atunci când artistul s-a apucat de vlog. Așa și-a început cariera de influencer, care de-a lungul timpului a fost susținută de Cori, femeia care îl însoțește la orice pas. Cori este PR, editor șii expert social media, așa cum afirmă în descriera paginii sale de Instagram. Tânăra de aproape 27 de ani nu apare foarte des în clipurile postate de Dorian, dar este mereu acolo pentru a-l ajuta, fiind omul său de bază, care se ocupă în primul rând, de rețelele de socializare ale artistului.
Dorian îi mulțumește public de foarte multe pentru ajutorul pe care i-l oferă în proiectele sale, iar în cadrul podcastului lui Radu Țibulcă, acesta a dezvăluit cum s-a cunoscut cu Cori, fiind o curiozitate a fanilor de ceva vreme.
„Era un copil foarte strălucit, care întotdeauna era cel mai descurcăreț dintre toți cei din gașca LaLa Band și căreia sau căruia, că am spus că era un copil, i-am simțit imediat inteligența și rapiditatea în execuție a unei manevre în mediul online, pentru că eu la început, eu întotdeauna am ținut aproape pe cei pe care i-am simțit apți din punct de vedere intelectual, chiar dacă i-am cunoscut prin intermediul susținerii pe care mi-o oferă.”, a spus Dorian Popa, în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulcă.