Prin ce peripeții au trecut Dan Negru și Florin Piersic în Dubai

24 decembrie 2021 14:18   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dan Negru este fără doar și poate o personalitate, iar în combinație cu Florin Piersic a reușit să devină viral pe Youtube, Instagram, Facebook și TiTok. Supranumit „regele audiențelor”, prezentatoarul celebrului revelion de la Antena 1 a petrecut 3 luni de vis în compania marelui actor, a familiei, soția și cei doi copii, iar momentele sunt de neuitat. 

Dan Negru a povestit pentru Click! că împreună cu Florin Piersic, pe care îl consideră parte din familie, a trăit momente senzaționale, clipe pe care nu le va uita niciodată. Vedeta Antena 1 a mărturisit că, la început, a fost greu să găsească o echipă cu care să colaboreze pe partea de filmare, însă, până la urmă, s-a descurcat, ajutat de un prieten din Emirate.

Printre amintirile din Dubai rămân poveștile spuse de Florin Piersic despre apropierea dintre Maria Tănase și Constantin Brâncuși de la Expo 39, într-o perioadă de glorie și total diferită vremurilor noastre.

La jumătatea lui decembrie, regele Revelioanelor Dan Negru (50 de ani) a plecat în Dubai cu familia și maestrul Florin Piersic (85 de ani), că să filmeze o ediție specială de Crăciun. Click! a stat de vorbă în exclusivitate cu prezentatorul Antenei 1 despre experiența pe care a avut-o cu maestrul în Emirate și ce s-a întâmplat acolo și aflați totul în continuare.

Dan Negru, rege la tv, acum și pe social media: „Piersic e viral, fie că ne place, fie că nu ne place"

  • Anul acesta îl vei avea invitat pe Florin Piersic și de Revelion sau îl păstrezi doar de Crăciun?

Florin e bomboana Crăciunului, am o tradiţie cu Florin ca în fiecare an să serbăm împreună Crăciunul, iar audienţele arată asta. Întâlnirea de anul ăsta am făcut-o în Dubai, un loc apreciat de toţi oamenii de pe planetă şi am făcut drumul până acolo cu ocazia Expoziţiei Mondiale din Dubai. Deci, Florin rămâne bucuria Crăciunului în fiecare an, mulţi ani de acum înainte.

  • Ne poți spune cum și când s a născut prietenia ta cu Florin Piersic?

Cu mulţi ani în urmă. Ţîn minte doar că la unul din primele mele revelioane, în anul 2000, a fost unul dintre invitați, după cum se vede din fotografie.

  • Ați fost împreună în Dubai unde ați filmat interviul. Cum de ți a venit ideea?

Prin vară am stat cu Florin la poveşti să aflăm care să fie subiectul ediţiei de anul ăsta de Crăciun şi mi-am dat seama că nu am vorbit niciodată despre vacanţele lui Florin, despre aventurile lui din călătorii. Atunci, am decis să găsim un loc deosebit unde să filmăm episodul. Aşa am ajuns la această ediţie de Crăciun.

  • Cât ai lucrat ca să se întâmple lucrurile acolo?

Vreo 3 luni, pentru că cel mai greu a fost să găsim echipă de filmare. Am fost nevoiţi să luăm echipa din Dubai pentru că nu puteam să le facem viză de muncă celor de aici. Aşa că negocierea cu echipa din Dubai a fost anevoioasă, dar m-a ajutat un vechi amic, timişorean, care s-a mutat acolo, Cristi Oneţiu.

  • Ați devenit virali prin imaginile de acolo din mare și altele. Te găndeai că așa se va întâmpla?

Piersic e viral, fie că ne place, fie că nu ne place. Am făcut un live pe Facebook cu Florin dintr-o piscină, tocmai că să vadă toţi în ce formă e puștiul. Şi am făcut şi un concurs de înot unde m-a luat la câţiva centimetri.

  • Ce ați vizitat acolo în Dubai? Ce ți-a plăcut cel mai mult? Dar familiei tale?

Am fost la Expo Dubai şi cum toată planetă a rămas gură-cască de ce e acolo, ne-a uimit şi pe noi. Dincolo de oraşul în sine, Expo arată viitorul. Şi Florin mi-a povestit cum Maria Tănase şi Brâncuşi s-au apropiat mai mult la Expo din 1939 din NY. E o experienţă inedită să te plimbi prin Expo 2021 cu Piersic povestindu-ţi de Expo 1939, de Brancuşi şi de Maria Tănase.

  • Care e locul din Dubai unde te-ai întoarce mereu?

Locul mai puțin, oamenii cu care ai fost într-un loc contează. Eu am fost cu toți ai mei, toată familia şi cu Florin Piersic. Ce să vrei mai mult. E o amintire pe care copiii mei o vor purta toată viaţa.

Mai multe