Dana Roba, întâlnire de gradul 0 cu fosta soacră. Ce și-au strigat cele două la tribunal
Dana Roba și fosta soacră au stat față în față la tribunal. Ce experiență a trăit make-up artista recent, când a văzut-o pe Rosa, cea care i-a dat viață călăului care mai bine cu un an în urmă a bătut-o crunt cu un ciocan în cap.
Daniel Balaciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare, și cu toate că decizia nu este încă definitivă, Dana Roba se teme pentru viața ei și a celor două fetițe pe care le au împreună.
Dana Roba: „Am stat față-n față”
Fosta soacră i-a deschis proces Danei Roba, și astfel cele două s-au văzut la tribunal. La scurt timp după ce au dat ochi în ochi au început să-și arunce cuvinte grele referitor la episodul prin care bruneta a fost pe punctul de a-și pierde viața.
„Am fost astăzi la proces cu Rosa, fosta mea soacră, vrea să vadă fetele. Ea care nu m-a ajutat cu 5 lei de când s-a întâmplat nenorocirea, de când a vrut fiso să mă omoare, acum vrea să vadă fetele. A fost interogatoriul atât al meu, cât și al lor, au fost prezenți martorii, s-a stabilit ca până în august să se analizeze toate CD-urile, tot ce am depus eu și ce au depus. Am stat făță-n față cu ea la judecătorie!”, a spus Dana Roba, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
„Eu lupt până în pânzele albe pentru copiii mei”
Dana Roba a declarat că fosta soacră a spus că ea și Daniel Balaciu trăiau și din pensia ei. De asemenea, Rosa a mărturisit că ea a fost cea care le-a cumpărat casa, fapt pe care bruneta l-a negat.
„Ea mi-a zis că nu îmi e frică de Dumnezeu să mint, dar ea minte. A întrebat-o avocata dacă recunoaște că eu eram singura sursă de venit a familiei și soțul ei a zis că nu, că din banii lui de pensie am reușit eu să întrețin doi copii și că ne-a cumpărat casă. Niște mincinoși. Eu lupt până în pânzele albe pentru copiii mei. Acum socrii merg să facă o cerere la Protecția Copilului că să vină și să vadă în ce condiții pot să le crească pe fete în casa lor”, a mai spus Dana Roba.