Daniela Gyorfi și-a împlinit cel mai mare vis! Ce reacție a avut fiica ei

2 ianuarie 2022 11:23   Vedete românești

Daniela Gyorfi (53 ani) a intrat în noul an cu dreptul! Artista a cântat de Revelion în Spania, la Madrid, și s-a bucurat de un eveniment sold out. Chiar dacă anul 2021 a fost un an greu pentru artiști, vedeta s-a descurcat și și-a îndeplinit un vis, acela de a-și cumpăra o casă nouă.

Daniela Gyorfi a intrat în noul an cu vise noi și locuința mult visată și așteptată!

“A fost bine de Revelion, am cântat la un eveniment sold out, de lângă Madrid, în Spania. A fost un eveniment foarte frumos și lumea s-a distrat. E adevărat că anul nou ne prinde cu casă nouă. Sper să ne mutăm în curând. Azi (2 ianuarie, n.r.) ne întoarcem din Spania, apoi trebuie să începem să mobilăm casa, să amenajăm”, a declarat Daniela Gyorfi pentru Click!

Noua schimbare o va afecta și pe fiica vedetei, care va trebui să meargă la o școală nouă, mai aproape de casă. ”Trebuie să îi caut școală Mariei, în zona în care ne vom muta. Trebuie să o transfer, să vedem! Maria este nerăbdătoare și foarte încântată că ea o să aibă camera cea mai mare, dintre dormitoare”, a explicat Daniela.

Daniela şi soţul ei, George Tal, locuiesc în acest moment într-un bloc construit în 1986, în același apartament unde a locuit și mama vedetei. Cei doi își doreau de mult să se mute într-un penthouse, însă prețurile de pe piață i-au descurajat. „Vrem să ne luăm un alt apartament. Fii-mea, Maria, e cea mai încântată. Zice: «mami, te rog, ţine cont de mine, vreau o cameră mare. Cea mai mare». Vrem să facem o investiţie, să facem şi o schimbare. Stau într-un un bloc construit în 1986”, declara vedeta în martie, anul trecut. 

Daniela Gyorfi abia așteaptă să scape de restricțiile impuse de pandemie

Cea mai mare dorință a Danielei pentru noul an este să scăpăm cu toții de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus.

”Încep anul 2022 cu gânduri noi. Îmi doresc, ca toată lumea, să scăpăm de restricțiile astea și să avem evenimente. În curând o să mergem și la Reghin, acolo unde vom înregistra piese noi și vom face clipuri noi. Sunt optimistă în 2022, am proiecte muzicale frumoase și îmi doresc să fim sănătoși cu toții, noi și Maria!”, a încheiat Daniela Gyorfi. 

Mai multe