Daniela Gyorfi. ”Era să mor pe masa de operație de la hidrosadenită”. Are legătură cu epilarea

Ultima actualizare:

    Daniela Gyorfifoto: Instagram
Daniela Gyorfifoto: Instagram

Până la 52 de ani, Daniela Gyorfi a suferit nenumărate intervenții de ordin estetic, însă de departe cea mai urâtă experiență chirugicală a avut-o atunci când a fost diagnosticată cu hidrosadenită.

Boala a chinuit-o doi ani de zile și a ajuns de două ori pe masa de operație. „M-am epilat și m-am infectat. Am făcut niște furuncule fără capete. Am scăpat foarte greu de ele. Practic, în doi ani, m-am umplut de bube! Mi-am făcut autovaccin la Cantacuzino, așa am reușit să scap. Nu-mi mai treceau, aveam pe picioare, pe burtă. În 1992 se întâmpla asta. Pe masa de operație era să mor. Prima dată m-au operat și m-au cusut. După trei luni de zile s-au infectat și m-au operat iar. Nu mai am voie de atunci să mă epilez la subraț decât cu lama. Mi-e frică să-mi fac și epilare definitivă”, a declarat Daniela Gyorfi, la Xtra Night Show, la Antena Stars.

Ce este hidrosadenita?

Hidrosadenita reprezintă inflamarea unei glande sudoripare la nivelul regiunii axilare sau inghinale. Categoriile de persoane predispuse acestei boli sunt reprezentatate de către bărbați, în mod special, pacienții obezi și cei cu un fir de păr tare, puternic. Cauzele sunt anumiți factori, precum microtraumatisme locale - epilarea - sau utilizarea deodorantului, care duc la astuparea canalului de excreție al glandei sudoripare. Atunci când glanda nu își mai poate evacua conținutul, se suprainfectează și se transformă într-o hidrosadenită. Locul în care glanda este abturată devine cald, roșu, pulsatil, dureros la palpare, iar inflamația se poate extinde și la nivelul brațului. În primă fază se instituie tratament medicamentos: antibiotice, antiinflamatorii, aplicații locale de gheață pentru delimitarea colecției. Ulterior, tratamentul chirurgical este reprezentat de incizie și de evacuarea abcesului axilar constituit. Există și cazuri în care boala recidivează", explică medicii pe portalul 360medical.ro.

Citește și:

Daniela Györfi îşi caută casă: «Mi-au cerut 500.000 de euro pentru un penthouse»

INTERVIU Daniela Gyorfi, despre vaccin, criză și relația cu George Tal. Ce decizie au luat în pandemie pentru familia lor



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
 Francisca și TJ Miles vor deveni părinți anul viitor, în luna martie
dani mocanu
mariana moculescu colaj instagram png
Monica Davidescu și Aurelian Temișan au fiică de 15 ani și nu le vine să creadă
banner florin calinescu png
Cristina Spătar, apariție de Regină la filmările pentru Protevelion
Ce știe Alexandra Velniciuc despre starea de sănătate a bunului său prieten, maestrul Horia Moculescu
Iulia Vantur, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net