#Exclusiv Click!

De ce a ajuns Mariana Moculescu să se certe cu fiica ei, Nidia. Ce spune despre Horia Moculescu: „Sarcastic până la umilire”

16 februarie 2024 12:18   Vedete românești

Relația dintre Mariana Moculescu și fiica sa, Nidia (34 de ani), părea că merge pe un făgaș normal. Însă, se pare că relația lor: mamă – fiică este una destul de oscilantă, deoarece acum se ceartă – acum se împacă. Cam așa e în toate familiile! Așa s-a întâmplat și recent când fosta soție a lui Horia Moculescu a postat un mesaj pe contul său de Facebook în care își întreba fiica în mod public de ce a blocat-o pe telefon. Contactată de Click!, vedeta ne-a mărturisit că acum s-a împăcat cu fiica sa după ce a șters mesajul de pe contul său de socializare și că a ajutat-o gestul făcut în mediul online. Mai mult, Mariana Moculescu a vorbit și despre Horia Moculescu, dar și despre OnlyFans, platforma de adulți care i-a adus o mulțime de fani și abonați.

„Sâmbăta dimineața la ora 8.00 am avut un vis foarte straniu din care m-am trezit imediat. Am simțit fizic în vis că am fost iradiată. Mai târziu, am căutat-o pe Nidia pe Whatsapp cu video și i-am vorbit despre acest vis, dar între timp au apărut titluri de <ziar> cu impresiile mele despre Gină Pistol și Smiley, lucru nedorit de mine, iar Nidia atunci m-a blocat pe Whatsapp. Mi-a fost de folos să anunț pe Facebook că am fost blocată de Nidia că imediat după m-a deblocat și am vorbit prin mesaje cu ea”, a spus Mariana Moculescu pentru Click!

Amintirile o răscolesc

Mariana Moculescu a intrat în centrul atenției în anul 2000 în momentul când a divorțat de Horia Moculescu, unul dintre cei mai mari compozitori din România, după 11 ani de căsătorie. Însă, chiar dacă timpul a trecut, se pare că bruneta încă nu a reușit să îl uite pe artist, mai ales că în toți acești 24 de ani de la separare, cei doi s-au certat de multe ori. În prezent, Mariana Moculescu păstrează o relație decentă cu Horia Moculescu și chiar glumește uneori, spunând tot felul de lucruri interesante legate de relația dintre cei doi. 

„Pe Horia nu l-am mai văzut de foarte mult timp, dar mi-aș dori să-l revăd! Mi-e dor de personajul său impunător și sarcastic până la umilire doar că eu nu sunt submisivă, ci dominantă”, ne-a spus bruneta.

După separarea de Horia Moculescu, Mariana a plecat în străinătate să își găsească sufletul pereche însă...ghinion! Așa că s-a întors în țară unde a ales să își facă un cont cu poze pentru adulți de unde câștigă bani. Cu un simț al umorului foarte dezvoltat, Mariana Moculescu ne-a mărturisit că nu exclude varianta de a avea un nou iubit și, cine știe, poate din fanii ei de pe OnlyFans se găsește vreun pretendent care să-i câștige și inima. 

 „Mi-ar prinde bine să am niște fani pe pagină. Este un abonament mic doar 10 $, nu este mult. Poate îmi găsesc jumătatea pe acolo! Poate se îndrăgostește vreun fan de mine și mă ia de soție”.

Mai multe