De ce nu a fost de acord Mioara Roman ca Petre Roman să fie numit prim-ministru: „Fugi, renunță cât mai poți!”

23 februarie 2024 15:19   Vedete românești

Mioara Roman și Petre Roman au avut o căsnicie fericită timp de 30 de ani. Au divorțat în anul 2007, iar doi ani mai târziu, în 2009, fostul premier al României deja se căsătorise cu cântăreața de muzică ușoară Silvia Chifiriuc. Un detaliu mai puțin cunoscut din căsnicia Petre și Mioara Roman este cum a reacționat mama Oanei Roman atunci când a aflat că acesta va fi numit prim-ministru.

După moartea fostei fostei sale soții, Mioara Roman, Petre Roman și-a exprimat regretul cu privire la decesul celei alături de care a fost căsătorit nu mai puțin de trei decenii. Mioara Roman s-a stins din viață, la căminul de bătrăni, de la Snagov, acolo unde locuia de câteva luni, cu două luni înainte de a împlini 84 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Fostul premier al României a primit vestea în timp ce se afla în avion, se întorcea dintr-o călătorie la Istanbul.

Este regretabil. Mioara a fost un om care a suferit mult din cauza acestei boli păcătoase. Acum cred că este mai ușor în momentul acesta fiindcă s-a chinuit mult cu boala ei. A fost un om cult, inteligent și foarte bun la suflet care și-a oferit ajutorul celor care aveau nevoie. Eu cred că sunt foarte mulți oameni, mai ales tineri care au deprins multe lucruri de la Mioara.”, a declarat Petre Roman în exclusivitate pentru Click!.

Reacția Mioarei Roman când a aflat că Petre Roman va fi numit prim-ministru

Mioara Roman a fost prima soție a lui Petre Roman și au avut o relație care a durat peste trei decenii, însă au divorțat în 2007. Cei doi au traversat momente bune și momente grele, dar ce nu a putut uita niciodată mama Oanei Roman este momentul în care a aflat că Petre Roman va fi numit prim-ministru.

„Ceaușescu a murit exact așa cum a trăit. A murit pe mâna lui! Am avut un sentiment de ușurare. Mai târziu, m-a sunat Petre și mi-a spus: «Bine că s-a terminat, dar știi că, uite, o să am și eu o funcție în noua formulă». Aoleu, i-am spus: «ce anume, ministrul învățământului?». Atunci mi-a spus că urmează să fie numit prim-ministru. I-am răspuns așa: «Petre, fugi, renunță cât mai poți, pentru că nu știi ce te așteaptă!»”, declara Mioara Roman, cu mulți ani în urmă, conform cancan.ro.

Mai multe