De ce nu s-a căsătorit Corina Caragea. Vedeta știrilor PRO TV nu s-a ferit să spună adevărul

11 noiembrie 2023 12:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Corina Caragea, prezentatoarea știrilor sportive de la Pro TV, declară că nu se gândește încă la măritiș. Vedeta, în vârstă de 40 de ani, a afirmat că mariajul nu reprezintă pentru ea o realizare. Cât despre copii a declarat: „Când o să fiu pregătită, o să fac un copil. Acum am alte priorități".

Corina Caragea: Căsătoria nu este pentru mine în categoria "realizări"

Corina Caragea a declarat, recent, că nu ia în calcul căsătoria, chiar dacă este deja de câțiva ani buni cu Robert Pongracz, fostul vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. 

„Eu mă gândesc de 7 ori înainte să fac orice. Pentru că rămân apoi fidelă deciziei, nu mă arunc cu capul înainte și nu plec așa ușor la primul obstacol. Cred că dragoste fără căsătorie poate exista. Și cu și fără.

Dar căsătorie fără dragoste… este ceva foarte trist și, din păcate, des întâlnit. Căsătoria nu este pentru mine în categoria „realizări". În timpurile noastre, cred că este decizia fiecăruia dacă are acele acte sau nu și nimeni nu îl poate judeca”, a spus Corina Caragea, pentru viva.ro

Corina Caragea: „Sunt destui care își vând nunțile pentru bani"

„Rezistența în fața speculațiilor face parte din fișa postului. Așa e când ai o meserie expusă public și tu nu vrei să îti expui și viața privată. Există o diferență între ele și eu țin cont. 

Așa că tot ce ține de viața mea personală păstrez deoparte, pentru că o valorez și o respect. Sunt destui care își vând nunțile, botezurile și divorțurile pentru bani sau celebritate, așa că publicul are destulă marfă", a mai mărturisit Corina Caragea.

Vedeta a vorbit și despre copii, dar a precizat că momentan are alte priorități. Îndrăgita prezentatoare a explicat care este rolul unui părinte în viața celui mic.

„Când o să fiu pregătită, o să fac un copil. Acum am alte priorități. Cred că este cea mai grea meserie din lume și nimic nu te poate pregăti, de fapt. Dar poți măcar să iei decizia având capul pe umeri. Eu nu consider că ești împlinit atunci când te-ai măritat (chiar, de ce nu se pune această presiune și pe bărbați?) și nici când ai făcut un copil.

Rolul unui părinte este să îl ghideze pe copil prin viață, nu să îl aducă pe lume ca să îl împlinească pe el, părintele, pe familia lui, publicul sau vecinii, nici să îi aducă un pahar de apă la bătrânețe și nici să întruchipeze ceea ce el nu a reușit să facă în viață”, a explicat Corina Caragea.

Vedeta este într-o relație cu Robert Pongracz

Vedeta este într-o relație de mai bine de 10 ani cu Robert Pongracz, un milionar cu origini evreiești. Acesta a fost vicepreședintele Ligii Profesioniste de Fotbal, iar în momentul de față se ocupă de mai multe afaceri. Totodată, tatăl său deține un cabinet medical în Germania, în timp ce sora lui lucrează în aceeași țară la un post de radio.

În urmă cu ceva timp s-a zvonit că Corina Caragea și iubitul ei s-au căsătorit. Totuși, vedeta nu a confirmat niciodată zvonurile. „De câte ori în anii ăștia? Multe. Orice inel, rochie, prieten, gest îmi e interpretat. Pentru că eu nu las ușa deschisă către viața mea privată. Acum 4 ani am apărut la o nuntă în Toscana și toată presa a scris că m-am măritat. De atunci, primesc mereu întrebarea aceasta. Inițial am negat, dar tot nu am scăpat de întrebări", spunea Corina Caragea. 

Mai multe