Denise Rifai rupe tăcerea! Prezentatoarea „40 de întrebări” face dezvăluiri despre viața sa amoroasă

24 mai 2023 10:12   Vedete românești

Cunoscuta prezentatoare a emisiunii de la Kanal D, a făcut noi dezvăluiri despre viața sa amoroasă. Denise Rifai a vorbit despre fostele sale relații, compromisurile pe care le-a făcut din dragoste și ceea ce nu ar accepta niciodată din partea partenerului ei.

Denise Rifai a mărturisit că s-a îndrăgostit cândva, a suferit, însă toate aceste experiențe au ajutat-o să știe ce își dorește de la bărbatul alături de care vrea să își trăiască viața întreagă. 

Prezentatoarea Kanal D a suferit din dragoste 

În cadrul unui interviu pe care l-a oferit, Denise Rifai a dezvăluit că a existat un moment în care a suferit din dragoste. 

„M-am îndrăgostit la un moment dat, dar a durat ceva timp până să îmi dau seama că suntem diferiţi, că nu putem construi o relaţie pe termen lung, pentru că doream lucruri diferite de la viaţă. Mi-a fost greu să ies din acea poveste, am suferit, pentru că inima nu se supune raţiunii şi se duce o luptă până se produce separarea.

Dacă am fi cu ochii larg deschişi de la început, am putea să ne ajustăm mai bine trăirile şi să ne limităm mai bine perioada de suferință. Dragostea este oarbă, dar nu suntem copii şi putem să mai gestionăm din suferinţă dacă privim adevărul în faţă.”, a dezvăluit Denise Rifai, potrivit viva.ro

Denise Rifai nu ar accepta niciodată să fie înșelată 

Vedeta de televiziune primează pe respect reciproc și iubire în relația de cuplu. Se descrie ca fiind o femeie fidelă, ce nu și-ar răni niciodată partenerul, motiv pentru care are aceeași așteptare.

,Eu sunt atentă la partenerul meu. Mă respect pe mine şi am această pretenţie şi de la el. Nu aş putea să fiu alături de cineva care nu mă iubeşte şi nu mă respectă. Iubirea se simte, nu se impune. Sunt o femeie loială, fidelă, femeia unui singur bărbat şi cred în dragoste pe viaţă. Dar nu aş accepta niciodată să fiu înşelată.

Aici este punctul nevralgic pentru mine. Dacă se ajunge în acest punct, nu înţeleg de ce să mai stăm unul cu celălalt. Şi eu sunt o femeie curtată şi este logic ca şi el să fie curtat, şi accept asta, e frumos. Dar există o limită şi o linie pe care un bărbat deştept ştie să o pună când are lângă el o parteneră pe care o respectă. În fond, de aceea suntem împreună.”, a mai spus ea, pentru sursa citată. 

Mai multe