Diferența de vârstă dintre Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu. Cu câți ani este mai mare prezentatorul de televiziune
Cristina Șișcanu (38 ani) și Mădălin Ionescu (52 ani) formează unul dintre cele mai cunoscute cupluri din televiziune. Cei doi s-au cunoscut în TV în urmă cu mai bine de 13 ani, și au devenit părinții unei fetițe pe nume Petra. Prezentatorul mai are doi copii dintr-o căsnicie anterioară, Ștefania și Filip, însă nu prea multe se cunosc despre familia lui. De exemplu, diferența de vârstă dintre el și soția sa.
Cristina Șișcanu și-a cunoscut soțul pe vremea în care el lucra la emisiunea Acces Direct. S-au cunoscut, s-au plăcut, iar de atunci sunt împreună, indiferent de anii care îi despart.
Câți ani sunt diferență între Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu
Iubirea nu are vârstă, nu puține sunt relațiile și căsniciile în care un partener este mult mai mare decât celălalt. Și Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu se pot încadra în acest clișeu, căci între cei doi există o diferență de 14 ani.
În urmă cu ceva timp, Cristina Șișcanu mărturisea că l-a cunoscut pe Mădălin Ionescu în timp ce era prezentatorul Acces Direct, iar ea se angajase pe post de reporter.
Relația lor a fost una controversată la început, căci oamenii credeau că vedeta a intervenit în relația cu fosta soție, însă adevărul este că ei deja se separaseră înainte de apariția Cristinei Șișcanu. Oamenii nu știau acest lucru, de aici și confuzia respectivă. De asemenea, Cristina a mai spus că lui Mădălin, șefii emisiunii pe care o modera la vremea respectivă, i-ar fi cerut să nu divorțeze pentru a nu-și strica imaginea.
„Eu pe Mădălin l-am cunoscut la o emisiune TV, Acces Direct, eu eram reporter. Eu când m-am angajat la acea emisiune, Mădălin era deja separat cumva de fosta relație. Chiar așa am auzit discuții. Înțeleg că i s-a cerut de la acea televiziune să nu facă acel divorț pentru a nu afecta imaginea. I s-a cerut de la acea televiziune. Asta se întâmpla cu aproape doi ani înainte ca noi să ne cuplăm.”, a mărturisit Cristina Șișcanu acum ceva timp, potrivit ego.ro.