Elvira Deatcu, despre personajul Elena Ceaușescu. Cât de greu i-a fost să-l joace: „M-am temut de...”

21 mai 2023 20:36   Vedete românești

În ultimii 20 de ani actrița Elvira Deatcu (51 de ani) se împarte între familie, televiziune, teatru și platourile de filmare pentru diverse pelicule. După ce a luat un Gopo deja, noi i-am mai acorda premii, ei și prietenei foarte bune, Carmen Tănase, pentru rolurile pe care le fac. Deși e în pauză de filmări de la Pro TV pentru „Clanul”, ne-am întâlnit la lansarea serialului „Spy/ Master” de la HBO Max, iar a două zi, a fost curioasă să vină la expoziția MoBU de la Romaero.

Click!: Pentru noi, ești „Actrița anului”, de vreo 2-3 ani încoace! Ce mai faci?

Elvira Deatcu: Repet, la teatru, la Eugen Jebeleanu. De-abia am început repetițiile. Și... cam asta fac acum.

Rolul ăsta din „Spy/Master”, al Elenei Ceaușescu, cum a fost? Greu?

Foarte greu!

Erai născută atunci? Ai prins-o pe doamna?

Păi, sunt născută în '72. Dar eu nu am amintiri triste din perioada aia, pentru că copilăria pentru noi a fost copilărie, punct.

Elvira Deatcu: „Mi-a fost foarte greu”

Ți-a fost greu să o interpretezi pe Elena Ceaușescu?

Mi-a fost foarte greu. Nici acum nu știu ce am reușit, acolo, să fac. Mi-a fost greu pentru că este un personaj negativ prin excelență. Și problema este că, în seria asta, nu se regăsesc secvențe din povestea ei de viață ca mamă. Adică nu avem o secvență, la micul dejun, cu copiii, ca să vezi cum relaționează. În afară de momentele în care era ea doctor docent și multilateral dezvoltată.

Ai mai avut roluri de femei puternice, de femei istorice?

Aa, am mai avut. Am jucat teatru istoric.

Ce personaje?

Am jucat tot felul. Mama lui Mihai Viteazul, soția lui Mihai Viteazul... Am tot jucat. Problema este că ăsta este un personaj negativ, negativ, negativ! Asta era problema. Și un personaj de care știe toată lumea.

Te gândeai că o să ai probleme cu fanii, cu oamenii?

Nu. Am avut un singur gând. M-am temut de un anumit tip de energie negativă, care vine spre mine, dinspre ea. Dar, din fericire, nu m-a bântuit prea tare gândul ăsta. E un personaj și felul în care s-a sfârșit povestea lor, așa... mă rog.

Ce-ți fac copiii?

Bine. Ne pregătim, cu cel mic, de Capacitate.

La teatru, ai spus că repeți. Cu „Clanul", ce facem? Încep filmările, am înțeles.

Încep filmările. Facem bine.

Ești pregătită să le reiei?

De-abia aștept!

Te ceartă lumea pe stradă?

Nu mă ceartă nimeni, toată lumea mă prețuiește!

Că încurci personajele, le încurci numele. Ne poți spune ce e cu numele astea?

Da. Este ideea Liei Bugnar - cea care a scris scenariul - și este că nu își încarcă memoria cu nume care nu au însemnătate. Cu numele unor persoane care nu au însemnătate pentru ea. Reține ce trebuie reținut.

În afară de „Clanul", bănuiesc că nu mai joci și în altceva?

Dau castinguri.

A dat 2 castinguri pentru rolul Elenei Ceaușescu

Mai dai castinguri?

Păi cum, dar de ce? E nevoie! E nevoie pentru parteneriatul dintre doi actori.

Pentru rolul Elenei Ceaușescu ai dat casting?

Da, am dat două castinguri.

Am văzut că Domnica Cârciumaru are mână bună.

Domnica e talismanul meu!

Mai multe