Fiica lui Smiley a făcut primii pași. Imagini adorabile publicate de Gina Pistol

20 decembrie 2021 14:48   Vedete românești

Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol a confiscat, din nou, atenția fanilor pe care celebrii ei părinții îi au pe Instagram. Mogâldeața Josephine a făcut primii pași, iar după această mare realizare nu mai stă locului o clipă. Atenție, urmează imagini adorabile!

Gina Pistol (41 de ani) și Smiley (38 de ani) au devenit părinți pe 9 martie 2021, iar de atunci parcă se bucură de o și mai mare popularitate în mediul online, nu că ar mai fi fost nevoie. Fanii lor virtuali, 3,5 milioane numai pe Instagram, sunt înnebuniți să o admire pe micuța Josephine și au înțeles și acceptat că părinții ei nu vor încă să îi dezvăluie chipul

Fiica lui Smiley, primii pași la 9 luni

Azi, 20 decembrie, Gina Pistol a primit din nou o avalanșă de inimioare, la o postare în care fiica ei și a lui Smiley stă în picioare și face pași micuți, cu o îndârjire adorabilă. "Pași mari pentru un om încă…micuț. Asta facem în fiecare zi. Dar este atât de încântată că «merge» încât nu-i pot lua această bucurie, chiar dacă am rămas aplecată de spate", a scris Gina Pistol pe Instagram, în dreptul filmulețului cu fetița ei, în vârstă de 9 luni.

Zilele trecute, prezentatoarea de la "Chefi la cuțite" s-a lăudat cu o o altă ispravă simpatică, marca Josephine. Pentru că îi tot cresc dințișorii, fetița roade tot ce prinde, iar celebra ei mămică a publicat o mulțime de dovezi, cu mobila sau cu diverse obiecte, care aveau urme de dințișori. 

Smiley este fermecat de Josephine

Tăticul Smiley este un adevărat sprijin pentru iubita lui, Gina Pistol. Din 9 martie, de când în viața lui a intrat cel mai prețios dar, solistul este absolut fermecat de rolul de tată. "Fetița noastră este perfectă, minunată, e o minune pentru noi. Sunt o grămadă de sentimente noi pentru mine, pentru Gina, ne bucurăm că trăim această poveste frumoasă. Și atunci când te trezești la 4 dimineața o faci cu cel mai mare drag, e o plăcere. În momentul când se naște copilul tău îți dai seama că până în acel moment nu ai iubit pe nimeni”, a declarat Smiley, la Pro TV.

Mai multe