George Buhnici, bun de plată din cauza afirmațiilor de la Neversea!

31 august 2022 12:17   Vedete românești

Jurnalistul George Buhnici va plăti scump pentru afirmațiile pe care le-a făcut la mijlocul verii. CNCD a decis ca George să plătească o sumă considerabilă de bani, ca pedeapsă pentru afirmațiile misogine pe care le-a făcut, fără să gândească prea mult, în direct. 

George Buhnici a creat o adevărată dezbatere în mediul online, după ce a susținut, în cadrul unui interviu, că femeile care au celulită și vergeturi nu ar trebui să meargă la plajă, ci la sală. În plus, jurnalistul a susținut, la acea vreme, că soția are o formă fizică impecabilă și arată ca o minoră.

După difuzarea interviului, internauții dai și nume importante din showbiz-ul românesc l-au taxat dur. George Buhnici și-a cerut scuze pentru gafa comisă, însă CNCD a decis să-l sancționeze dur, considerând că afirmațiile sale reprezintă o abatere gravă.

Citește și: George Buhnici și-a cerut iertare pentru afirmațiile misogine 

George Buhnici, bun de plată, după afirmațiile misogine de la Neversea 

CNCD a transmis că „afirmaţiile făcute de George Daniel Buhnici la adresa femeilor, în cadrul emisiunii TV 'XNS', în luna iulie a anului curent, emisiune ce a fost difuzată pe postul TV Antena 1, reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate umană". Ca urmare, cei șapte membri care fac parte din CNCD au decis, cu unanimitate de voturi, sancționarea lui Buhnici. El va fi nevoit să scoată din conturi suma de 20.000 de lei.   

Vara aceasta, aflat la festivalul Neversea, George Buhnici a vorbit, fără să cugete profund, despre prezențele feminine aflate la plajă. Prezentatorul a susținut că orice bărbat vine la mare pentru a vedea femei lucrate la sală, cu o siluetă de fotomodel!

Vezi și: George Buhnici, părăsit de parteneri, după gafa de la TV

Apoi, a plusat și și-a adus soția în cadru, lăudând faptul că Lorena arată precum o minoră. Ulterior, Buhnici și-a cerut scuze pentru derapaj și a subliniat că s-a comportat grobian. A negat cu vehemență că în momentul interviului s-ar fi aflat sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!      

Mai multe