George Simion va fi tătic! Ilinca a confirmat ca este însărcinată, la un an de la nunta de la Măciuca! „Ne dorim șapte copii”

6 noiembrie 2023 10:21   Vedete românești

Veste mare din partea soției liderului A.U.R, George Simion! Ilinca, frumoasa lui parteneră de viață, a confirmat că este însărcinată, la un an de la nunta lor de la Măciuca.

George (37 de ani) și Ilinca Simion ( 25 de ani) sunt în al nouălea cer! Cei doi urmează să devină, pentru prima oară, părinți, în doar câteva luni.

La un an de la nunta lor fastuoasă din comuna Măciuca, Ilinca a confirmat că poartă în pântece un copil, rodul iubirii ei cu liderul A.U.R, George Simion.

De altfel, primul care a dezvăluit că Ilinca este însărcinată a fost chiar George Simion, în emisiunea lui Victor Ciutacu, de la România TV.

Întrebată, recent, pe o rețea de socializare, dacă poartă în pântece un copil, Ilinca a confirmat și ea pentru fanii ei din mediul online. De altfel, în toate pozele postate în ultima vreme de Ilinca, se observă o burtică proeminentă de graviduță.

George Simion: „Ne dorim șase-șapte copii”

La nunta lor, din vara anului trecut, de la Măciuca, Ilinca și George Simion au anunțat că-și doresc mai mulți copii.

Multă lume prezentă atunci la nuntă s-a întrebat dacă miresica nu era, deja, însărcinată.

Ilinca nu este încă însărcinată. E adevărat că ne dorim șase-șapte copii!

Sper să am și fete, sper să am și băieți, sper să meargă bine. Cu toții ne dorim ca, proaspăt căsătoriți, să meargă bine într-o căsnicie și noi de dorim mulți copii.

Să ne ajute Dumnezeu să avem și sper ca foarte mulți români să își găsească relații care să nu fie toxice”, a spus atunci liderul AUR.

Câți bani au strâns George și Ilinca la nuntă?

Liderul A.U.R George Simion s-a căsătorit pe 26 august, anul trecut, cu Ilinca Munteanu la Măciuca.

Evenimentul a fost organizat ca o mare manifestare populară, iar Simion spunea, la acel moment, că este pregătit să primească 10.0000 de invitați.

Numărul a fost, însă, sub această cifră, dar suma pe care a adunat-o liderul A.U.R la nuntă a fost peste așteptări și apare în declarația de avere a lui Simion.

Politicianul și-a publicat declarația de avere pe anul precedent, în care a notat și suma adunată în urma evenimentului, ca dar de nuntă. Mai exact, George Simion a declarat că a adunat 400.000 de euro în urma nunții organizate în comuna vâlceană Măciuca.

Liderul AUR a spus, ulterior, că banii strânși ar urma să fie donați pentru achiziţionarea unui spital mobil.

Mai multe