Horia Brenciu, despre începutul carierei Lorei «Era în 2004...Ce amintiri»

31 martie 2022 7:52   Vedete românești

Horia Brenciu a invitat-o pe Lora în cadrul podcastului său. Vedetele au cântat, s-au distrat și cel mai important, au depănat amintiri.

Invitată de artist să discute ''liber și simplu'' la podcastul său, Lora a acceptat negreșit și iată cum cei doi și-au adus aminte diferite întâmplări din viața lor.

Într-un filmuleț de prezentare a discuției ce va urma, o putea vedea pe cântăreață cum este trimisă în trecut, la începuturile carierei sale. Ea poartă un dialog cu Horia Brenciu, ce juca rolul reprezentantului Star Factory, un concurs muzical, iar aceasta se prezintă, spune vârsta pe care o are, dar mai ales recunoaște faptul că vrea să cânte. 

''Bună, sunt Laura Petrescu, am 21 de ani și...mai bine vă cânt ceva'', spune această amuzată de amintirile de la începuturile sale.

Lora și participarea la Star Factory

În dialogul avut de cei doi artiști se face referire la concursul muzical, Star Factory, la care artista a participat pe când avea 21 de ani. Decizia luată de cântăreață a ajutat-o foarte mult în îndeplinirea visului, anume acela de a fi pe scenă.

Vedeta a fost învinsă pe atunci de Alex Velea, însă nu a renunțat și doi ani mai târziu, o puteam vedea membră a grupului Wassabi, condus de Marius Moga.

Artista a cunoscut celebritatea repede cu melodia „Have some fun with Radio 21” cântată de trupa din care făcea parte, piesă ce a devenit imnul din acel an al postului Radio 21. La 1 aprilie 2009, Lora a părăsit trupa şi a început cariera solo.

Citește și Lora explică, după 7 ani, conflictul cu Doinița Oancea: "Nu am fost prietene". Cum a început relația cu Ionuț Ghenu 

Drumul către celebritate nu a fost usor

Cântăreața a povestit despre începuturile cariere sale și a recunscut că pentru a ajunge cunoscută a muncit foarte mult. De asemenea, aceasta a mărturisit că ar fi putut face compromisuri, însă a preferat să se ridice singură.

''Aş fi putut să aleg alt drum, dar mă bucur că am avut puterea să demonstrez că se poate şi altfel. Am avut milionarul care stătea în faţa mea şi îmi spunea că fără el nu o să reuşesc niciodată. Că el îmi poate pune lumea la picioare şi tot ce vreau. Eu eram moartă de foame, la propriu, mă rodea stomacul, dar i-am zis: «Prietene, uită-te la mine, în doi ani o să-ţi demonstrez că o să ajung cineva». Şi mi-am văzut de treaba mea, aveam un scop, ştiam că se poate şi altfel", a declarat aceasta pentru ziarulring.

Citește și VIDEO Bere Gratis și Lora, videoclip emoționant pentru piesa "La ușa ta" 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram

Mai multe