Iana Novac, pregătiri pentru concertul Pop Opera Classical. Va purta la spectacolul grandios rochii în valoare de 5000 de euro: „Avem repetiții zi și noapte"
Nu a mai dormit de o lună, a făcut repetiții extrem de atente și foarte profi și s-a pregătit ca la carte pentru marea întâlnire cu publicul ei fidel.
Renumita soprană Iana Novac a fost extrem de exigentă cu ea pentru seara de gală, concertul extraordinar Pop Opera Classical Night, pe care îl va susține în seara de 31 august la Teatrul de Vară din Herăstrău.
Ultima seară de vară va fi sărbătorită și trăită prin muzică în cel mai frumos mod posibil, alături de vocea și eleganța Ianei Novac, dar și a invitaților absolut speciali: soprana de renume mondial Celia Costea, Distinto, pianistul Ștefan Doniga, Carla Burada, acompaniați de Orchestra Simfonică sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea.
„Este un concert conceput pentru oamenii care trăiesc în frumos, care trăiesc prin muzică, iar eu sunt mesagerul! Am fost convinsă că publicul din București este dornic de muzică și… am avut dreptate", ne-a spus gazda unei seri memorabile, soprana Iana Novac, care își va introduce invitații într-o lume de basm prin fiecare piesă care va spune o poveste pe ritmurile și acordurile celor mai frumoase piese Pop Opera, arii de operă, canzonete dar și piese proprii.
Va purta la spectacolul grandios rochii în valoare de 5000 de euro
„Sărbătoarea inimii mele este întâlnirea cu publicul meu drag. Îmi doresc ca acest concert să fie ca o mângâiere pentru fiecare dintre voi, să fie un concert memorabil începând de la repertoriul pe care îl voi pune în scenă, invitații cu adevărat speciali până la atmosfera unică a unui spectacol susținut afară în bătaia vântului cald de vară și a cerului înstelat care va înnobila frumusețea serii de 31 august.
Vă invit și vă aștept să ne bucurăm de Ultima Seară de Vară împreună prin Muzică!", a mai adăugat cunoscuta artistă care va schimba trei ținute de gală în cadrul spectacolului pe care l-a organizat pe 31 august la Teatrul de Vară din Herăstrău.
Prețul unei singure ținute pe care soprana o va îmbrăca se ridică în jurul sumei de 1500 de euro. Având în vedere că Iana Novac va schimba trei rochii, asta înseamnă că binecunoscuta vedetă va purta în cadrul spectacolului său rochii în valoare de 5000 de euro.
„Chiar acum sunt aici, la scenă. Avem repetiții zi și noapte pentru că ne dorim ca totul să iasă impecabil! Dacă mă întrebi de când nu am mai dormit și nu m-am mai odihnit, aș putea să spun că de o lună pentru că ne dorim ca publicul și invitații să aibă parte de o adevărată seară de gală memorabilă și un spectacol excepțional!", ne-a mai mărturisit soprana Iana Novac.