În sfârșit! Bursucu a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Andreea! De când sunt împreună
Simpaticul prezentator al Kanal D, Bursucu și Andreea, iubita sa de aproape 10 ani, vor deveni, soț și soție. Momentul este așteptat de mult timp de apropiații celor doi, mai ales că Adrian Cristea, pe numele lui real, îi spunea Andreei „soția mea”, de foarte mult timp.
Zvonul că Bursucu, 34 de ani, a cerut-o în căsătorie pe Andreea s-a răspândit mai iute decât gândul, așa că, imediat cum a ajuns și la Click!, l-am sunat pe acesta. „Rămâne să vedem. Anul 2023 e plin de surprize. Vedem la anul dacă mă însor sau nu”, a spus Bursucu pentru Click!, dorind, parcă, să mențină misterul momentului mult așteptat, deși se pare că acesta i-ar fi dat Andreei, deja, inelul de logodnă.
Bursucu, mai precis, Adrian Cristea, și Andreea formează un cuplu solid, de aproape un deceniu, cei doi având doi copii. Este vorba despre două fete frumoase, Anays, de 3 ani, și Alesia, de 16 ani. Adolescenta este fiica Andreei, dintr-o relație anterioară, pe care Adrian o consideră fiica sa, necondiționat.
Astfel, superba familie va bifa, în 2023, și aspectul oficilizării relației dintre cei doi adulți. Andreea, despre care Bursucu spune de mulți ani că este „soția” sa, este managara celui mai mare parc de distracții acvatice, din Mamaia, unde Adrian face show, aproape anual, în sezonul estival.
Una dintre cele mai grele încercări ale celor doi a fost perioada pandemiei, când au fost separați, întrucât Andreea locuiește în Constanța, iar Adrian era blocat în Capitală. Oricum, cei patru nu se vedeau zi de zi, așa că perioada de carantină a fost una groaznică, așa cum au resimțit-o mulți dintre cei afectați.
„Îmi lipsesc foarte mult. Singurul mod în care îmi alin dorul este apelând la Facetime, pentru că le pot vedea tot timpul. E greu, mai ales că fetele cresc, mai ales cea mică, și se dezvoltă foarte repede. E importantă orice zi pierdută din viața lor pentru mine. (...). De fiecare dată când revin acasă, îmi pare că mezina noastră a crescut vizibil, mi se pare că vorbește mai mult, că face lucruri noi”, spunea Bursucu, în perioada pandemiei, înainte de aplicarea restricțiilor.
Totuși, au reușit să rămână uniți, iubirea fiind ingredientul care a rezolvat handicapul distanței, impusă de cariera lui Adrian și de cea a Andreei.
Bursucu, un tip simpatic, plin de energie pozitivă și foarte activ, a devenit cunoscut publicului din România încă de la vârsta de 20 de ani, când era coregraful show-ului de mare succes, „Dansez pentru tine”. A fost mai mult decât o rampă de lansare, Adrian ajungând, în cele din urmă, să fie un personaj de bază, în panoplia vedetelor stației TV, Kanal D.
Cea mai importantă perioadă a acestui capitol a fost colaborarea cu buna sa prietenă, Teo Trandafir, alături de care a prezentat „Teo Show”. Au urmat și alte proiecte, printre care emisiunile Se strigă darul, Matinalii sau Roata Distracției. În prezent, se pare că Bursucu va reveni pe sticlă, în cadrul unui nou proiect, tot la Kanal D. Fiind un talent în materie de divertisment, Adrian a cochetat și cu domeniul Andreei, antreprenoriatul, la un moment dat, declarând că administrează o plajă privată, în cea mai animată stațiune de pe litoralul autohton, Mamaia.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!