Kitty Cepraga, dispusă să își refacă viața după divorț: „Nu m-am născut la mănăstire!”
Kristina Cepraga (43 ani) joacă pentru prima dată într-o comedie românească, “Pup-o, mă 3”, alături de nume cunoscute, precum Văru Săndel și Alin Panc. Actrița este ocupată atât pe plan profesional, făcând naveta Italia-România, cât și pe plan personal. Se dedică, în special, rolului de mămică.
Fetița ei de 8 ani, Aurora-May, o face foarte mândră pe frumoasa actriță! Pentru ca micuța să crească și să se dezvolte frumos, Kristina Cepraga a rămas în relații bune cu tatăl copilului său și fostul ei soț, James Goodwin, de care a divorțat în 2021, după 10 ani de mariaj.
Kitty Cepragra a rămas în relații bune cu fostul ei soț
Kristina Cepraga nu s-a sfiit să vorbească deschis despre asta, în exclusivitate pentru Click!
„Suntem în relații foarte bune pentru că suntem amândoi îndrăgostiți de fetița asta minunată și el o iubește foarte mult, este foarte prezent în viața ei și atunci nu am cum să nu am o relație bună cu el. Ar fi absurd și aberant. Suntem oameni maturi și oameni educați așa că pentru mine cel mai important e ca fetița să nu fie neglijată și în contextul în care ea este prezentă în viața lui și el vrea să facă parte din viața ei, pentru mine e cea mai mare bucurie”, ne-a mărturisit actrița.
Kristina Cepragra a vorbit și despre planurile de viitor. Ea nu exclude să se îndrăgostească din nou, atunci când va veni momentul oportun.
„Normal, Nu m-am născut la mănăstire! Evident! La un moment dat îmi doresc acest lucru. Nu a fost o prioritate pentru că un divorț este un hop în viața cuiva dar încerc să las timpul să decidă pentru mine. Bănuiesc că la un moment dat o să apară și o persoană cu care pot să continui și pe drumul acesta personal! Sunt focusată pe copil, pe carieră, și partea asta personală am neglijat-o, oarecum a venit firesc, îți pui priorități în viață. Pentru mine nu a fost o prioritate, aceasta de a-mi reface viața!”, ne-a mai dezvăluit Kitty Cepraga.
Aurora-May vrea să joace într-un film alături de mama ei
Vedeta face tot ce poate pentru a fi o mamă bună și a petrece cât mai mult timp alături de fiica ei, dar și pentru a-și urma visul, acela de a juca în cât mai multe producții și filme pe partea de actorie.
„Știu că sună banal dar sănătatea e cel mai important lucru pentru că fără sănătate nu poți să faci nimic. Îmi doresc mult să pot continua cu această meserie pentru că deja, după atâția ani în care fac această meserie vreau să continui să trăiesc din ea.
Îmi doresc să joc în cât se poate de multe producții de calitate, atât în Italia, unde am jucat până acum, cât și în România și să am un echilibru sufletesc în care să îmi pot permite luxul de a mă ocupa de fetița mea. Bunica e parte integrată din viață ei cum e și tatăl ei, ea e un copil norocos pentru că are toată familia aproape și e o bucurie pentru fiecare om din familia noastră să stea cu ea”, a mai mărturisit Kristina, exclusiv pentru Click!.
Kitty Cepragra predă cursuri de actorie la școala italiană unde învață Aurora-May. Se pare că micuța vrea să îi calce pe urme celebrei sale mame și să devină și ea actriță. Mai mult, fetița își dorește foarte tare să joace într-un film cu mămica ei.
„Aurora-May este în clasa a doua și este înscrisă la școala italiană unde mămica ei predă actoria și o laudă că este cea mai bună din clasă la acest curs. „Italienii nu au clasa zero deci ea a trecut direct clasa I-a, a II-a, acum e clasa a II-a acolo și o-m vedea ce vrea Dumnezeu, dacă rămânem aici și în clasa a III-a sau ne întoarcem în Italia. Așa e meseria mea, cu bagajul la ușă!”, mai povestește Kristina Cepraga despre Aurora-May.
Aurora-May e foarte sinceră atunci când vine vorba despre mămica ei talentată:.
„Aș vrea mult să joc cu mami într-un film. Totul îmi place la mami", a mărturisit fetița. „Noi am și jucat mamă și fiică într-un scurt metraj al unei regizoare tinere și foarte talentate, Carina Dașoveanu și chiar am jucat rol de mamă și fiică și acuma așteptăm răspuns din Italia să vedem dacă se leagă din nou această colaborare mamă și fiică. Să sperăm că Dumnezeu îi dă noroc în viață pentru că meseria asta este atât de dependentă de factorul noroc încât nici nu știu dacă talentul și studiul mai ajută atât de mult ca factorul noroc”, și-a completat Kristina Cepraga fiica.
Kitty Cepragra, foarte mândră de fetița ei
Fiica actriței, Aurora-May a mărturisit că îi place școala iar Kristina Cepraga nu poate să fie decât o mămică mândră de puiul ei.
„Sunt foarte norocoasă! Îi place școala și culmea, îi place foarte mult matematica! Acum au început și înmulțirile și spre deosebire de mine, văd că ei îi place matematica. Eu nu am iubit-o foarte tare! La geometrie mai îmi plăcea că era mai cu imaginație! Da, o ajut la teme! Eu mi-am descoperit niște valențe de când sunt mama ei de care nu credeam că sunt capabilă, și anume răbdarea, să nu mă mai pun niciodată pe primul plan, nu mai există persoana mea, nici măcar carieră, nimic, atât de mult cât dorințele, viitorul și prezentul acestui copil.
Sunt foarte mândră că am așa un copil. E minunată, e bună, cuminte, ascultătoare, haioasă, e mucalită. Chiar dacă o vezi timidă la prima întâlnire, după aia se dă pe brazdă și ea”, ne-a mai zis Kristina.
Kristina Cepraga face naveta București-Italia de ceva timp și se orientează unde să locuiască în funcție de angajamentele și filmările pe care le are din punct de vedere profesional.
„De la începutul pandemiei fac naveta București-Italia. Jumătate din viața mea am locuit acolo, acolo am agenția, acolo dau foarte multe probe. În România am început să spun că sunt și aici așa că încep să mă reîntorc și pe marile ecrane în țară, vedem, încet-încet”, au mai fost vorbele frumoasei românce.