Lili Sandu, mărturisiri dureroase din copilărie. Cum s-a purtat tatăl ei: „Mi-a părut rău că...”
Lili Sandu, mărturisiri dureroase din copilărie în legătură cu tatăl său. Din nefericire, legătura dintre Lili Sandu și tatăl său nu a fost una prea solidă, o situație care îi provoacă acum regrete, mai ales că bărbatul a plecat dintre noi acum câțiva ani. Cu toate acestea, a rămas cu lucruri frumoase de la părinții săi.
Lili Sandu, mărturisiri dureroase din copilărie
Lili Sandu a vorbit despre relația cu părinții săi pentru viva.ro și a mărturisit că părinții au învățat-o să fie ambițioasă și să lupte pentru lucrurile în care crede și care sunt importante pentru ea.
„Părinții m-au învățat să lupt. Să lupt pentru ce îmi doresc, pentru schimbările pe care le vreau produse, pentru oamenii dragi, pentru lucrurile importante pentru mine, pentru dreptate, pentru propriile păreri și pentru tot în ceea ce eu cred. Întotdeauna am avut visuri, mi-am dorit mai mult de la mine și de la viață, am vrut să îmi depășesc limitele și să fac lucruri de care să fiu mândră. De când mă știu, am fost ambițioasă, iar acest lucru mi-a fost insuflat de părinți.”, a spus Lili Sandu pentru viva.ro.
Cât despre relația cu tatăl său, vedeta are însă anumite regrete. Acesta a fost o persoană mai dură, iar asta a afectat-o pe prezentatoarea de la PRO, motiv pentru care regretă că între ei au rămas lucruri nespuse, având în vedere că bărbatul a murit acum ceva timp.
„Tatăl meu m-a iubit, iar eu l-am iubit pe el. Însă aveam un mod diferit de a înțelege sentimentul de iubire. Eu îl percepeam cu afecțiune și cuvinte frumoase. În schimb, el își exprima iubirea prin autoritate. Unii părinți au tendința de a fi duri cu propriii copii pentru a-i pregăti pentru viitor și pentru oamenii cu intenții nu tocmai pure, pe care îi vor întâlni mai târziu, în viață. Nu am avut o relație grozavă cu tata și o bună bucată de timp mi-a părut rău că nu am avut ocazia să discutăm despre asta, să clarificăm lucrurile între noi.”, a spus Lili Sandu pentru sursa citată.
În prezent, Lili Sandu are tot ce-și dorește atât în viața profesională, cât și în cea personală. Odată cu plecarea Adelei Popescu în Republica Dominicană, vedeta prezintă noul sezon al emisiunii Vorbește Lumea, alături de Shurubel și Bogdan Ciudoiu. Lili este și o mămică iubitoare cu fiul său în vârstă de trei anișori.