Loredana Groza se distrează împreună cu Iulia Vântur în vacanța din India! „Vă zic că e frumoasă, e superbă și e fericită..."

22 ianuarie 2024 14:17   Vedete românești
Ultima actualizare:

Loredana Groza (53 de ani) se află într-o frumoasă vacanță în India, la Mumbai, însoțită fiind de Elena, fiica sa. Acolo, celebra artistă are o companie minunată, în prezența Iuliei Vântur.

Cele două vedete sunt bune prietene, s-au mai întâlnit și la Londra, iar acum, diva Lori, a ajuns în sfârșit la Mumbai și se plimbă peste tot cu Iulia Vântur, iubita celebrului Salman Khan, având parte de un tratament așa cum se cuvine. Cele două s-au filmat și s-au postat pe social media, spre deliciul fanilor lor.

„Bună seara, Iulia! În sfârșit, de cât timp am programat să vin la Mumbai și uite cine e aici cu mine! Când se adună fetele, Lele! La Mumbai! Incredibil! Îți mulțumesc mult și uite, tuturor celor care o să ne vadă, vă zic că e frumoasă, e superbă, e fericită și că mi-e dor de tine la București, în România! Și îți mulțumesc pentru seara asta!”, i-a mărturisit Loredana bunei sale prietene, Iulia Vântur care  locuiește deja de 10 ani în India, acolo unde are o relație cu actorul de la Bollywood, Salman Khan, și este foarte respectată.

La rândul sau, Iulia Vântur (43 de ani) se bucură de prezența Loredanei Groza în țara ei adoptivă și a mărturisit că o să vină curând la București.

Bună seara, iubito! Mă bucur mult că ești aici! Și ea e și mai și! Și mie mi-e dor de voi ,dar o să vin, o să vin și acasă!”, a spus Iulia Vântur, cu zâmbetul pe buze.

Loredana Groza, vacanță departe de plaiurile mioritice

Loredana Groza a profitat din plin de vacanța în India care a fost una inedită, a mers la shopping, și-a cumpărat haine tradiționale indiene și a „bifat” cele mai bune restaurante din Mumbai, petrecând astfel timp de calitate alături de fiica ei, Elena Boncea (25 de ani), de care artista este nedespărțită.

Având în vedere că luna ianuarie este mai liberă pentru artiști în ceea ce privește evenimentele și concertele, Loredana Groza a reușit să își rezerve o vacanță mai lungă pentru ea și fiica ei, artista fiind plecată de câteva săptămâni, urmând să revină cu forțe proaspete cât de curând pentru că începe sezonul cântărilor.

Mai multe