Mama Elenei Gheorghe își face o nouă intervenție estetică. La ce procedură apelează
Mărioara Man Gheorghe, mama îndrăgitei artiste Elena Gheorghe face pace din rândul celor mai cunoscute persoane publice din România. Este cântăreață, profesoară și soție de preot, astfel că femeia trebuie să fie mereu atentă la imaginea sa. Mama Elenei Gheorghe este nemulțumită de un aspect al chipului ei, motiv pentru care a cerut ajutor specialiștilor.
Artista a vorbit și despre modul în care trecerea anilor își lasă amprenta. Mărioara Man Gheorghe dorește să scape de gușa pe care o are și a vorbit despre această procedură.
Mărioara Man Gheorghe: „Am puțină gușă și trebuie să fac ceva cu ea”
Mama artistei a vorbit public despre schimbarea pe care vrea să o facă în înfățișare. După ce s-a decis că vrea să scape de gușa inestetică, această s-a pus pe treabă și a consultat un specialist.
„Nu schimb nimic. Doar că fiind artist, trebuie să arăt bine, și atunci trebuie să vin să fac niște proceduri. Pentru că am o vârstă. Sunt o mamă cu trei copii, am cinci nepoți, am o viață în spate și mulți ani, dar sunt mândră de acești ani. Atunci trebuie să mă gândesc ce aș putea să fac să mă mențin și chiar să arăt și mai bine. Am puțină gușă și trebuie să fac ceva cu ea”, a mărturisit interpreta de muzică populară Mărioara Man Gheorghe, potrivit unui interviu ego.ro.
Ce presupune intervenția de îndepărtare a gușei
Despre procesul de îndepărtare a gușei inestetice a vorbit chiar persoana care se va ocupa de problema Mărioarei Man Gheorghe și a oferit mai multe detalii:
„Îi vom diminua gușa din prima ședință, cu rezultate de la prima ședință. Se face o procedură non invazivă. Nu se topește grăsimea. Este un lifting nechirugical, cu rezultate de la prima ședință, fără durere și fără anestezie”, a spus cea care se va ocupa de procedură.