Incredibil ce a făcut Mihai Bendeac, aflat într-o stare avansată de ebrietate!
Mihai Bendeac e cunoscut pentru simțul său al umorului extrem de dezvoltat, dar și pentru autoironia cu care își binedispune mereu urmăritorii. Recent, juratul de iUmor a făcut o mărturisire savuroasă, care i-a amuzat teribil pe admiratorii săi din mediul virtual. Iată ce a putut să dezvăluie!
Așa cum știm deja, Mihai Bendeac nu este tocmai „cel mai cuminte dintre pământeni”. Și, chiar dacă și-ar dori să îndeplinească criteriile cu pricina, acesta chiar pare un rol care nu i s-ar potrivi de nicio culoare.
Mihai Bendeac, mărturisire savuroasă pentru internauți
Actorul a povestit recent, fără rețineri, o întâmplare amuzantă din timpul unei vacanțe la mare, aducând zâmbetul pe chipul urmăritorilor săi. Povestea și mai amuzantă dacă luăm în calcul că Mihai a dezvăluit că se afla pe atunci într-o stare avansată de ebrietate. Cu toate acestea, deși inițial a întâmpinat mici probleme „tehnice”, Bendeac a venit rapid cu o soluție.
Mihai Bendeac a explicat că, fiind amețit de-a binelea de aburii alcoolului, a avut un moment în care și-a făcut nevoile pe el. Pentru a nu reprezenta ținta glumelor celor din jur, actorul s-a gândit rapid însă la o modalitate pentru a ieși din impas. Iată povestea amuzantă!
„Eram la mare și, din cauza stadiului mult prea avansat de ebrietate, m-am p***t pe mine. Apoi mi-am turnat o sticlă de vin în cap ca să pară că de la aia era udătura.”, a scris Mihai Bendeac, răspunzând astfel la provocarea lansată de Radio ZU, care a publicat pe pagina oficială întrebarea „Care e cea mai tare aventură petrecută la mare?”.
Internauții s-au amuzat copios și au ajuns, ca de fiecare dată, la concluzia că Mihai Bendeac „nu este normal”- într-un sens bun, desigur, că doar de aia îl și admiră!
Citește și: «Monument» în cinstea lui Mihai Bendeac! Unde a fost amplasată o pictură uriașă cu chipul său
Mihai Bendeac, un burlac convins
Pe lângă cariera sa actoricească și implicarea în numeroase proiecte TV, pe Mihai Bendeac îl puteți vedea în prezent în cadrul emisiunii „iUmor”, difuzată de Antena 1, acolo unde are rolul de jurat, alături de Delia și Cheloo, iar, începând din acest sezon, și de câte o vedetă surpriză, în fiecare ediție. Vezi mai multe AICI.
În vârstă de 39 de ani, Mihai Bendeac este cunoscut drept un burlac veritabil, deși a bifat, de-a lungul timpului, multe relații pasagere cu doamne și domnișoare, care au rămas, însă, doar în „cartea lui de cuceriri”. Cea mai cunoscută relație a sa a fost cu Roxana Vancea, despre restul neexistând foarte multe informații. Marea lui iubire rămâne în continuare Happy, câinele său, căruia i-a urat de curând „La mulți ani”, pe rețelele de socializare.
Citește și: Mihai Bendeac cere ajutorul fanilor! Ce obiect misterios a apărut în casa actorului
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!