#Exclusiv Click!

Mitică Popescu, înmormântat lângă fosta soție, Leopoldina Bălănuță / Foto

6 ianuarie 2023 15:29   Vedete românești
Ultima actualizare:

Mitică Popescu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori de film și de teatru din România, s-a stins din viață marți, la vârsta de 86 de ani. Vineri, 6 ianuarie, regretatul artist a fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Capitală, lângă soția lui, Leopoldina Bălănuță.

Mitică Popescu a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, unde actorul urmează să-și doarmă somnul de veci alături de Leopoldina Bălănuță, cea care i-a fost parteneră de viață timp de peste două decenii.

Mitică Popescu, înmormântat cu onoruri militare

Marele actor a fost condus pe ultimul drum de colegi de breaslă, dar și de cei care l-au apreciat. Joi seară, sicriul a fost mutat în capela cimitirului, după ce a fost depus pe parcursul întregii zile de joi în foaierul Teatrului Mic.

Sute de oameni simpli și de actori i-au adus ultimul omagiu și s-au rugat pentru ca nea Mitică să aibă parte de odihnă veșnică.

Mitică Popescu a fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”, așadar regretatul actor a avut parte de funeralii cu onoruri militare.

Mitică Popescu a avut o viață memorabilă

Mitică Popescu s-a născut în Bucureşti, pe data de 2 decembrie 1936, absolvind Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale”  în anul 1967.

Marele actor a debutat la Teatrul Mic din Bucureşti, în 1973, în piesa ”Philadelphia eşti a mea” de Brian Friel, în regia Soranei Coroamă Stanca. Teatrul l-a legat și de cea care avea să îi devină soție și pe care a iubit-o nespus, Leopoldina Bălănuţă, alături de care a fost distribuit în spectacolele ”După cădere” și ”Stâlpii societății”. Cei doi au fost căsătoriți timp de 21 de ani.

Din păcate, Mitică Popescu a încetat din viață  marți, la vârsta de 86 de ani, la Spitalul Elias din Capitală, și a lăsat în urma sa multă durere și lacrimi. Mitică Popescu va rămâne pentru totdeauna în memoria publicului și a celor care l-au iubit drept Cocoșilă, rolul pe care l-a interpretat memorabil în filmul "Moromeţii" de Stere Gulea.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe