Monica Bîrlădeanu, activitate neașteptată. Ce a determinat-o să facă acest lucru: „Acum măcar știu ce..”

4 aprilie 2024 8:29   Vedete românești

Monica Bîrlădeanu (45 de ani) s-a mobilizat! La cum arată vedeta, ai zice că nu pune gura deloc pe pâine, însă de ceva timp s-a apucat chiar să și-o pregătească singură, acasă. Motivul l-a explicat chiar actrița, într-un clip pe care l-a postat pe pagina sa de Instagram.

A plecat într-o călătorie și la întoarcere a observat că pâinea pe care o avea acasă de câteva zile deja, era la fel de proaspătă, așa că frumoasa actriță s-a pus pe treabă!

„Ei bine...M-am apucat să-mi fac propria pâine! De unde a pornit: de la întoarcerea dintr-o călătorie în care am fost recent, când am găsit pâinea pe care o aveam deja de o săptămână, perfect proaspătă, ca și cum ar fi fost scoasă din cuptor de dimineață", a început să povestească vedeta.

De la această întâmplare, Monica Bîrlădeanu a fost pusă pe gânduri, așa că și-a comandat pe internet un aparat de făcut pâine și a început să își facă propria pâine de casă.

Așa că am zis stop, mi-am cumpărat făină, mașină de făcut pâine și da...fac baghete, că  sunt mai mici și pentru că stau proaspete doar câteva zile, dar acum măcar știu ce mănânc. Et voila! (n.r.: Și iată!) Gata în 45 de minute!", a mai povestit vedeta. Și pentru că a primit multe mesaje, curiozitățile vedetei nu s-au oprit aici!

Mai are cineva revolta asta cu pâinea? Nu că nu știam teoretic înainte...doar că episodul ăsta mi-a pus capac. În orice caz, iată-ne aici! Așa că, dacă aveți surse bune de făină bio, integrală sau fără gluten, lăsați un pont în comentarii", a cerut ajutorul Monica Bîrlădeanu, pentru a putea primi din partea urmăritorilor săi cât mai multe impresii și sugestii.

Își renovează terasa

Monica Bîrlădeanu e preocupată în ultima vreme de casa ei pe care își dorește să o înfrumusețeze. Acum vedeta a decis că este momentul să își renoveze terasa și a fost în căutare de gresie. A găsit exact ce și-a dorit.

„Mi-am luat-o gri, să fie compatibilă cu restul detaliilor, plăci mari, că arată mult mai fain, dar încă mă gândesc la un perete auriu în baie, sau pe peretele cu plită din bucătărie”, a mai povestit Monica Bîrlădeanu.

Mai multe