O recunoașteți? În Epoca de Aur era una dintre cele mai cunoscute vedete

25 august 2025 10:57   Vedete românești

O fotografie rară cu Marina Almășan, realizată în vara anului 1985, la doar 19 ani, a stârnit nostalgie și emoții pe rețelele de socializare. Imaginea o surprinde pe plaja din Costinești, locul considerat în „Epoca de Aur” capitala distracției pentru tinerii români.

Vedeta a decis să publice recent poza din studenție, explicând că a avut ezitări de teamă că nu va fi privită cu ochi buni.

„Am stat mult pe gânduri dacă să fac publică această fotografie sau nu. Dar cum trecerea anilor m-a învățat să ignor comentariile toxice, mi-am zis că nu mai contează eventualele câteva comentarii legate de cât de dolofană eram sau ce claie de păr aveam în cap!”, a mărturisit Marina Almășan pe Facebook.

Costineștiul, în vremurile lui bune

Fotografia a fost făcută într-o perioadă în care Costineștiul era considerat „Stațiunea Tineretului”, un loc aparte chiar și în vremurile restrictive ale regimului Ceaușescu. Pentru mulți tineri de atunci, vacanțele petrecute aici reprezentau o adevărată oază de libertate.

„Da, erau vremurile restrictive ale lui Ceaușescu, dar Costineștiul rămăsese o oază de libertate, altfel decât toată România, o supapă într-o lume gri, unde tinerii de atunci aveau șansa unor vacanțe unice, adevărate guri de oxigen”, a mai scris realizatoarea TV.

Astăzi, Marina Almășan privește cu nostalgie acei ani și recunoaște că fotografia din studenție nu este doar o simplă amintire personală, ci și o fereastră către tinerețea unei generații întregi.

„….Hai, liber la disecat poza, pe toate părțile!”, și-a încheiat vedeta postarea, cu umorul care a consacrat-o.

Cine este Marina Almășan

Marina Almășan, născută la 7 iunie 1966, în București, este una dintre cele mai cunoscute și apreciate personalități ale televiziunii românești. Cariera ei se distinge prin diversitate – de la realizarea și moderarea unor emisiuni TV de succes, la scris și regie de filme documentare.

A urmat cursurile Liceului Teoretic „Jean Monnet” din Capitală, iar mai apoi Academia de Studii Economice, unde s-a remarcat prin performanțe academice deosebite, devenind șefă de promoție pe țară. După absolvire, a lucrat ca economist stagiar la Filatura de lână pieptănată din București, iar ulterior ca cercetător științific la Institutul Central de Cercetări Economice.

Încă din perioada studenției, Marina a cochetat cu jurnalismul. A condus revista „Tribuna studentului economist”, devenind cel mai tânăr redactor-șef din România al unei publicații studențești – un început care anunța o carieră de succes în mass-media.

Mai multe