Un vlogger a pășit pe tărâmul Nibiru, stațiunea futuristă care promite să transforme litoralul românesc: „Amplasamentul, după părerea mea, nu este tocmai bine ales”
Litoralul românesc se pregătește pentru o transformare fără precedent. Andrei Șelaru, cunoscut în mediul online drept Selly, a anunțat lansarea Nibiru Universe, cea mai nouă stațiune care va răsări între Costinești și Tuzla. Deschiderea oficială este programată pentru iulie 2026, iar proiectul promite să schimbe fața turismului pe litoral. Un vlogger a ajuns pe tărâmul Nibiru și a ținut să le arate internauților cum arată acum locul ce răsare la Costinești.

Litoralul românesc se pregătește de o revoluție totală: între Costinești și Tuzla răsare Nibiru Universe, o stațiune futuristă care promite să transforme complet modul în care românii și turiștii își petrec vacanțele la mare. Proiectul este semnat de Selly, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, iar promisiunea este una spectaculoasă: mall-uri, parcuri de distracții și cluburi uriașe, toate într-un singur loc, ce se anunță deja a fi noul punct de atracție al litoralului.
„Anunțăm un proiect pe care ni l-am imaginat de ani întregi. De fapt, patru proiecte revoluționare, care vor schimba fața litoralului românesc (...) E momentul ca litoralul românesc să nu mai trăiască din amintiri, ci să scrie istorie. Nibiru este situată între Costinești și Tuzla și se va extinde pe o suprafață uriașă de peste un milion de metri pătrați.
Noi suntem Nibiru. Numele este împrumutat de la o planetă fictivă, dar proiectul este cât se poate de real. Nibiru își va deschide porțile în iulie 2026”, a spus Selly.
Recent, vloggerul Marian Borcea a vizitat zona unde va fi construită stațiunea Nibiru și a realizat un video pe YouTube în care arată terenul în stadiul actual. În clip, el le oferă urmăritorilor săi o privire detaliată asupra viitoarei locații, explicând cum se vor desfășura lucrările și cât de spectaculoasă va fi stațiunea odată finalizată. Videoclipul a atras deja atenția fanilor și a celor pasionați de dezvoltările turistice de pe litoralul românesc. În cadrul aceluiași video, Marian Borcea și-a exprimat și părerea critică asupra amplasamentului.
„Ajungem acum la cea mai importantă problemă”
„Amplasamentul, după părerea mea, nu este tocmai bine ales. În câmp, gândiți-vă cam ce temperaturi sunt în cursul zilei, mai ales în sezonul cald. Și nu este singurul minus. Având în vedere că se dorește o stațiune turistică la malul mării, nu are acces la plajă. Marea se află la câteva sute de metri distanță. Plaja din această zonă nu este una chiar fericită. Singura plajă pe care se poate sta fără probleme în timpul zilei este în centrul stațiunii Costinești.
Se estimează că vor veni în jur de 50 de mii de turiști zilnic în Nibiru. Ajungem acum la cea mai importantă problemă, după părerea mea. Cazările. În Costinești, sunt cazări dubioase. Eu am stat în câteva și credeți-mă că nu știam cum să plec a doua zi mai repede de acolo.
Acum, aceste cazări dubioase vor avea prețuri mărite, pentru că toată lumea va profita. Chiar dacă în interiorul stațiunii vei achita 100-150 de lei pe toate atracțiile, mâncare, băutură, veți da 4-500 de lei, cel puțin, pe o cazare decentă, pe noapte”, a spus Marian Borcea, în filmulețul publicat pe canalul său de YouTube.
Stațiunea Nibiru va fi amplasată între Costinești și Tuzla, pe terenul pe care, în ultimii patru ani, a avut loc festivalul „Beach, Please!”, care a adunat peste 150.000 de participanți unici la ediția din 2025. Nibiru Universe se va întinde pe o suprafață uriașă de peste 1,6 milioane de metri pătrați și va include:
- un mall uriaș în aer liber, cu trafic comparabil cu cel din București;
- un venue de evenimente cu o capacitate de 150.000 de persoane;
- un parc de distracții;
- cel mai mare club de noapte din lume, cu 30.000 de locuri.