Oana Roman nu uită de cea care i-a dat viață. Cum a fost răsfățată Mioara Roman, în azilul în care se află

26 august 2023 11:55   Vedete românești

În ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă, Mioara Roman continuă să fie o adevărată doamnă, iar de asta se ocupă fiica ei, Oana Roman, care nu uită să-i acorde atenția necesară. Recent, imaginile postate de ea pe Instagram, o înfățișează pe fosta soție a lui Petre Roman, așa cum nu am mai văzut-o demult: dedicându-și timp pentru ea.  

În urmă cu doar câteva săptămâni, Mioara Roman a fost nevoită să ajungă, din nou, pe mâinile medicilor. Problemele de sănătate și-au spus cuvântul, și a fost nevoită să primească îngrijirea necesară. De lângă ea nu a lipsit Oana, care s-a asigurat că totul decurge cum trebuie. Acum, când hopul a trecut, Mioara Roman a fost tratată regește în azilul în care se află, de către o echipă de specialiști în manichiură, pedichiură și păr. 

Mioara Roman, răsfăț de zile mari, la azil 

Noi, femeile, știm cât de mult contează să ne acordăm timp și să investim în propria persoană, mai ales că o vizită la coafor nu a făcut rău nimănui. La rândul ei, Mioara Roman s-a bucurat de câteva clipe de răsfăț în azilul în care se află, venind întreaga echipă acolo. 

Oana Roman: „Pentru ea aș da timpul înapoi” 

În ciuda problemelor pe care viața i le aduce în cale, Oana Roman are grijă să nu uite să spere și să se bucure de prezența persoanelor importante în viața ei. Totuși, în urmă cu ceva timp, liniștea i-a fost zdruncinată de un episod în care mama sa a avut, din nou, nevoie de îngrijiri medicale. 

Atunci Oana a împărtășit totul cu fanii ei, cărora le-a mărturisit că ar face orice pentru mama sa. 

„Câteodată sunt și zile grele și momente când simt că mă copleșesc toate și obosesc. Mereu am fost transparentă și nu am arătat doar partea roz a vieții mele. Când sunt fericită se vede, când îmi e greu vă spun. Am opinii și libertatea de a fi eu, de a gândi liber, de a fi așa cum simt, de a decide așa cum vreau.

Anii ăștia au fost grei, deși cu multe momente frumoase. Doare cel mai tare că nu pot face minuni pentru mama. Aseară iar a avut un episod greu și iar este la spital. E din ce în ce mai fragilă și e tare greu. Pentru ea aș da timpul înapoi, toți am face asta pentru părinții noștri. Nu stă în puterea mea decât să lupt pentru ea până la capăt. Doamne ajută!”, a scris Oana Roman pe Instagram.

 

Mai multe