Prezentatoarea TV care se va întoarce în curând la Pro TV! Cine a dat-o de gol

18 septembrie 2024 12:12   Vedete românești

O îndrăgită prezentatoare TV se va întoarce în curând la Pro TV! Vedeta este gata să revină la pupitrul știrilor alături de colegii ei, să-i încânte pe telespectatori. Este vorba despre Monica Dascălu! Cine a dat-o de gol că se întoarce pe micile ecrane?

După o bine meritată pauză în care s-a ocupat de cei doi copii ai săi, Monica Dascălu, în vârstă de 46 de ani, se pare că este pregătită să se reîntoarcă pe micile ecrane, la pupitrul știrilor alături de colegii ei de trust. Prezentatoarea TV a devenit mamă pentru a doua oară anul trecut, când s-a și retras de la pupitrul știrilor Pro TV. A continuat să fie activă pe rețelele de socializare, publicând fotografii în ipostaze inedite.

În 2021, Monica Dascălu a pus capăt căsniciei de zece ani cu avocatul Mihai Băjenaru. Divorțul a fost o surpriză pentru mulți, având în vedere că cei doi păreau să aibă o relație stabilă. Ulterior, vedeta și-a găsit fericirea în brațele proprietarului unei companii de închirieri auto, actualul soț Cristi Varbanciu.

„În curând, pe aceeași scenă”

Până să ia o pauză pentru a-și dedica timpul vieții de familie, Monica Dascălu prezenta Știrile Protv de la ora 17:00. Din vara anului 2023 s-a retras din lumina reflectoarelor, chiar înainte să aducă pe lume cel de-a doilea copil, o fetiță. Vedeta a preferat să își ocupe timpul cu creșterea micuților ei, Tudor și Eva, și să nu rateze niciun moment petrecut alături de aceștia.

Dar iată că telespectatorii vor avea parte de o surpriză! Monica Dascălu este pregătită să revină pe micul ecran! Cu toate că nu a făcu un anunț oficial, colega ei de trust, Diana Enache, a dat-o de gol. Recent, vedeta a postat o imagine cu ea și Monica Dascălu, pe pagina sa personală de Instagram, unde a scris și un mesaj: „În curând, pe aceeași scenă, în formulă completă”, dând de înțeles că Monica Dascălu își pregătește revenirea la pupitrul știrilor Pro TV.

Monica Dascălu a avut, de alfel, primul job la stația locală Pro Tv, acolo unde a câștigat un concurs de prezentatoare.  

Mai multe